Cristi Danileţ
Admiterea la INM şi în magistratură 2012
Editura Wolters Kluwer
Volumul esteun ghid gândit să ofere absolvenţilor facultăţilor de drept toate informaţiile de care au nevoie pentru a pregăti şi susţine fie concursul de admitere la INM pentru a deveni auditor de justiţie, fie concursul de admitere în magistratură pentru a deveni direct judecător sau procuror. Informaţiile sunt prezentate sub forma unor răspunsuri punctuale la întrebările ce pot apărea în cursul procedurii de înscriere la fiecare din cele două concursuri, în timpul desfăşurării probelor de concurs sau imediat după finalizarea acestora. Este acoperită astfel o gamă largă de situaţii întâlnite şi mai puţin întâlnite, dar a căror soluţie, în condiţii de examen, poate fi salvatoare.
Prima parte a Ghidului oferă răspunsuri la peste 200 întrebări legate de: prezentarea sistemului juridic: legislaţie incidentă, noţiuni şi instituţii de bază; profesia de magistrat: drepturi şi obligaţii, salariu, modalităţi de recrutare; înscrierea la concurs: condiţiile pentru a deveni magistrat, actele necesare pentru dosarul de înscriere, greşeli frecvente ce pot fi evitate; admiterea la INM în 2012: data, calendarul de desfăşurare, taxa de participare; desfăşurarea concursului: locaţie, accesul în sală, modificări ale regulilor faţă de anii precedenţi; probele de concurs: descrierea fiecărei probe, barem, contestaţii, sistemul de notare; după admiterea la INM: cuantumul bursei de studiu, locuinţa pe timpul studiului, despre cursurile de formare şi despre formatori; admiterea directă în magistratură în 2012: cine se poate înscrie la concurs, dosarul de înscriere, reguli specifice; numirea ca judecător sau procuror: stagiatura, examenul de capacitate, promovarea. Indexul celor peste 200 de întrebări facilitează accesul rapid la informaţia căutată.
A doua parte este o colecţie de pr