Trei tineri de 29, 30 şi 33 de ani au murit în această dimineaţă pe DN 23, Brăila-Focşani, la ieşirea din localitatea Măxineni. Maşina lor, un Fiat Bravo cu numere de Germania, a acroşat, în timpul depăşirii, balotiera unui tractor şi s-a izbit frontal de un autocar cu 43 de copii din Belorusia, care se deplasa spre Bulgaria.
Din spusele fratelui şoferului maşinii mici, tânărul aflat la volan nu avea permis. Ei veneau de la o petrecere din Olăneasca. Copiii sunt în afara oricărui pericol şi vor fi preluaţi de un alt autocar. Şoferul autocarului rămâne internat, are picioarele zdrobite, un traumatism toracic şi va suferi şi o intervenţie pentru că are cioburi în ochi, de la parbrizul spart.
Vocea Brăilei (Comentariu) Inconştienţii!
UPDATE: În această noapte, la orele 2.25, D.M. (35 de ani), din comuna Salcia Tudor, satul Olăneasca, în timp ce conducea autoturismul, proprietate personală, pe DN 23, la km 53+200, în afara localităţii Măxineni, judeţul Brăila, nu a adaptat viteza în condiţii de vizibilitate redusă (noapte), astfel încât nu a observat un tractor agricol neînmatriculat, care tracta o balotieră nesemnalizată corespunzător şi care circula în faţa sa, condus de S.A. (32 de ani), din comuna Măxineni, a acroşat balotiera, a pătruns pe contrasens şi s-a tamponat frontal cu autocarul condus regulamentar din sens opus de Z.M. (37 de ani), din Belarus.
În urma accidentului a rezultat decesul şoferului autoturismului şi al pasagerilor B.L. (26 de ani) şi S.C. (22 de ani), ambii din comuna Salcia Tudor, satul Olăneasca, şi vătămarea corporală gravă a şoferului autocarului, care a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul autocarului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, conducătorul tractorului a fost şi el testat, rezultând că avea 0,26 mg/l alcool pur în aerul