Premierul Ponta trebuie să-şi ceară scuze, nu să-şi dea demisia, dacă se dovedeşte că a plagiat. Dizolvarea Consiliului General al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare este bizară, o coincidenţă ciudată. Declaraţiile au fost făcute la RFI de academicianul Răzvan Theodorescu, fost ministru al Culturii în Guvernul Adrian Năstase.
Răzvan Theodorescu se fereşte să se pronunţe în privinţa suspiciunilor de plagiat în cazul premierului Victor Ponta. Academicianul spune doar că Ponta trebuie să-şi ceară scuze, dacă a greşit: "Până nu vom afla exact ce s-a întâmplat de la o comisie de specialitate, e prematur să ne pronunţăm. Din punctul meu de vedere, însă, dacă Victor Ponta este de vină, el trebuie să îşi ceară scuze. În alte părţi ale Europei, pentru acest lucru demisionezi. La marginea Europei, unde suntem noi, îţi ceri numai scuze, îţi ceri iertare şi mergi înainte".
Întrebat totuşi de ce doar scuze şi nu demisie, Răzvan Theodorescu a răspuns: "Situaţia politică în România este de aşa natură, încât o demisie a primului-ministru ar complica lucrurile. Eu nu cred că Victor Ponta este atât de vinovat. Poate a făcut-o, dacă se va dovedi că a făcut-o, din inexperienţă, nu din rea-voinţă".
Cât despre dizolvarea Consiliului General al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, care analizează cazul de plagiat al lui Victor Ponta, Răzvan Theodorescu spune că e o "coincidenţă ciudată". "Într-adevăr, pare bizar, e o coincidenţă de care nu ştiam. Comisia aceasta este o comisie onorabilă, care lucrează cu diverse compoziţii de ani de zile şi este credibilă. De ce a fost ea desfiinţată sau de ce a fost conducerea schimbată, nu ştiu. Mi se pare ciudată coincidenţa!", afirmă academicianul.
El crede că măsura stârneşte suspiciuni: "S-ar putea ca Ponta să fie mai p