Judecătorii au dat astăzi, 29 iunie, sentinţa în cazul lui Marius Răgoz, ieşeanul care şi-a batjocorit propriul copil.
Magistraţii Judecătoriei Iaşi au decis, pe 29 iunie, ca Marius Răgoz (42 de ani), bărbatul care şi-a sechestrat şi violat propria fiica, să fie condamnat la 9 ani de închisoare. Instanţa a dispus ca bărbatul să plătească şi 100.000 de lei daune morale fiicesi sale.
Marius Răgoz poate declara recurs."Vom declara recurs pe latură penală. Considerăm că pedeapsa este prea mică raportat la gravitatea infracţiunilor şi la faptul că era recidivist", a precizat Robert Amuntencei, avocatul victimei. În ziua în care a fost condamnat ieşeanul a avut termen şi în procesul de divorţ. Însă pentru că nu a fost adus din penitenciar, instanţa a dat termen luna viitoare.
Soţia lui Marius Răgoz a intentat divorţ pe 21 mai.
S-a filmat în timp ce era violată de propriul tată, ca să aibă probă pentru incest
Monstrul din Păcureţ rămâne după gratii
Marius Răgoz (36 de ani), ieşeanul care şi-a violat fiica, era gelos că adolescenta de 16 ani avea un prieten. Potrivit anchetatorior, pentru că ar fi bănuit că avea o relaţie cu un tânăr de etnie rromă, pe nume Răzvan, bărbatul i-a interzis fetei, în martie, să mai meargă la şcoală.
Pentru a fi sigur că nu se mai întâlneşte cu amicul său, Răgoz i-a distrus cartela de la telefonul mobil şi jurnalul. Procurorii susţin că pentru că bănuia că adolescenta nu a rupt legătura cu Răzvan, în martie, Marius Răgoz a întrebat-o pe fată dacă este virgină. Pentru că fata nu i-a răspuns „a luat hotărârea să verifice acest lucru personal întreţinând un raport sexual normal". Acesta i-a spus apoi fetei că dacă va spune cuiva familia lor se va destrăma, iar ea împreună cu mama şi fratele ei vor rămâne pe drumuri.
EXCLUSIV Monstrul din Păcureţ: şi-a violat şi sechestrat fiica timp de doi ani UPDATE @