Personal, nu am blog, nu particip la niciun forum pe site (am rugat să-mi fie închise cele de la ziarele la care colaborez) şi mă ţin deoparte de orice reţea de socializare. Abia de curând am aflat, de exemplu, ce vrea să zică twitter (sau tweet) şi asta când noua primă doamnă a Franţei s-a folosit de acest mijloc postmodern de comunicare ca să-l pună pe preşedinte într-o situaţie umană şi politică inconfortabilă.

Cu aceeaşi ocazie, am citit într-un hebdomadar francez o relatare a păţaniilor a numeroşi politicieni şi jurnalişti, care, punând pe twitter tot soiul de lucruri, s-au trezit ţintuiţi la stâlpul infamiei sau au fost daţi afară de la televiziuni şi ziare. Cel mai celebru caz este al lui Pierre Salviac de la RTL, care, într-o zi cu ghinion, s-a plictisit să-l aştepte pe un vânzător care nu-i dădea atenţie, n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să scrie pe twitter următoarele: „À toutes mes consoeurs, baiser utile, vous avez une chance de vous retrouver première dame de France. Baiser parce qu’en 140 signes faire l’amour, ça ne tient pas”. Nu mai trebuie spus că textul apărea pe 9 mai şi nici că noua primă doamnă era ea însăşi jurnalistă. Pierre Salviac a fost concediat pe loc din redacţia de sport a RTL. Astfel de lucruri s-au petrecut, nu doar în Franţa, ci în toată lumea, unde mâncărimea de limbă costă scump. Numai în România mâncărimea de limbă e pe gratis. Nu mi-e cunoscut nici un caz în care vreun „accro”, cum zic francezii, adică dependent de drogul comunicării pe internet, să fi păţit ceva ca urmare a unor comentarii nepotrivite, insultătoare sau discriminatorii. Reţeaua e plină totuşi de ele şi, dacă le-aş culege doar pe cele ale căror autori sunt scriitori, unii, membri ai USR, nu mi-ar ajunge jumătatea de pagină a editorialului ca să le enumăr. Îi cruţ, aşadar, pe toţi cei care, din câte mi se povesteşte (fiindcă eu, cum am decla