Dintre textele de pe coperta a patra a volumului Eroticon. Tratat despre ficţiunea amoroasă al Mihaelei Ursa, cel a Sandei Cordoș mi s-a părut cel mai reușit: „O premieră substanțială în critica românească, volumul Mihaelei Ursa are, pe lîngă cuprinderea, erudiția (lipsită de orice ostentație) și respirația unui tratat de literatură comparată, puterea de seducție proprie unui critic subtil, rafinat, empatic, care reușește să-și incite cititorii la lectură, punîndu-i în relație cu ceea ce e, în fond, mai prețios într-o carte: «promisiunea-vieții-din literatur㻓. Să le luăm pe rînd. „Lipsită de orice ostentație“ este, cred, însușirea care face acest volum să aibă respirație. O carte plină-ochi de referințe care mai de care mai complexe și întortocheate, pe care cititorul trebuie să le citească și să le recitească de zeci de ori, nu poate avea acel je ne sais quoi caracteristic eseurilor. Pentru că, înainte de orice, cred că volumul Mihaelei Ursa este un sclipitor eseu despre eros, erotică și personajele implicate de ele. De aceea, seducția și incitarea sînt cuvinte cum nu se mai poate mai potrivite. Stilul in medias res al autoarei m-a sedus de la primul cuvînt, incitîndu-mă cu fiecare pagină tot mai mult, trăgîndu-mă cu ea într-un vîrtej cu cît mai periculos, cu atît mai atrăgător și, aș zice, mai apetisant, lucru deloc ușor dacă ne gîndim la galeria celor care au scris despre acest subiect, de la Platon la Denis de Rougemont și de la Laclos la Stendhal. Dar totuși, cum încerci să ne duci de nas? ar putea să-mi replice mulți. Păi nu e cartea plină ochi de referințe? Eu am numărat 192 de note de subsol în 212 pagini. Tu nu ai stat să numeri sau nu știi să citești? Unui cîrcotaș ca acesta, închipuit, dar nu mai puțin verosimil, i-aș răspunde calm: ba da, într-adevăr, sînt atîtea note de subsol, n-a greșit cu nimic și-l admir pentru asta, dar stilul și respirația