Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA: secretarul Justiţiei, Eric Holder, a primit votul de neîncredere al Camerei Reprezentanţilor

Publicat in Adevarul, vineri 29 iunie 2012 ·

Camera Reprezentanţilor, dominată de republicani, i-a dat un vot de neîncredere joi secretarului Justiţiei Eric Holder, acuzat de ultraj la adresa Congresului în cadrul anchetei asupra unui scandal de trafic de arme, o premieră în istoria Statelor Unite, relatează AFP.

La câteva ore după o decizie la fel de istorică a Curţii Supreme a Statelor Unite, care a validat o reformă majoră a preşedintelui Barack Obama cu privire la asigurările de sănătate, Camera inferioară a Congresului a adoptat un vot de neîncredere împotriva lui Eric Holder, deschizând calea unor proceduri judiciare.

Casa Albă a condamnat imediat "o lovitură politică evidentă".

Camera denunţă un "ultrajul la adresa Congresului" din partea lui Holder, care a refuzat să îi predea un anumit număr de documente în cadrul unei anchete parlamentare asupra unei operaţiuni a serviciilor americane de luptă împotriva contrabandei, în Mexic, care s-a încheiat cu un fiasco.

Camera a adoptat o rezoluţie cu 225 de voturi pentru şi 67 împotrivă, zeci de democraţi refuzând să participe la vot.

"Teatru politic"

Mai mulţi aleşi din cadrul minorităţii democrate au părăsit şedinţa înainte de vot, în semn de protest faţă de procedura angajată de către republicani, în opinia lor, doar în scopuri politicianiste, vizând discreditarea preşedintelui Barack Obama cu doar câteva luni înaintea alegerilor prezidenţiale.

"Votul de astăzi poate să fie o excelentă piesă de teatru politic, în opinia unora, dar le face rău americanilor. Ei aşteaptă şi merită mai mult", a declarat Eric Holder, într-o reacţie faţă de vot.

"Este tragic şi totodată iresponsabil. Problema drogurilor şi armamentului care traversează această frontieră este reală şi constituie o ameninţare la adresa securităţii publice", a adăugat secretarul dezavuat de Congres.

Vorbind despre un vot "inutil şi gratuit", Holder

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 8 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 7 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 11 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°