Nimic esenţial nu s-a schimbat în straturile profunde ale societăţii româneşti în ultimele două decenii. Spectacolul pe care îl oferim, ca societate, de cîţiva ani buni, a căpătat accente de „poemation eroi-comic“, căci hărmălaia de nedescris din ultimele zile, în care toată lumea vociferează, reclamă şi pretinde că are soluţii pentru orice problemă îmi aduce aminte de talmeş-balmeşul din Ţiganiada. Am ajuns să punem la îndoială şi sentinţele judecătoreşti, şi diagnosticele medicale, ba chiar şi regulile gramaticii Academiei. Pe scurt, ne bîntuie o frenezie revoluţionară, amplificată de o suspiciune generalizată. Impresia covîrşitoare este că, în România, unde legile se modifică în funcţie de interesele de moment ale unui grup sau altuia, totul se construieşte pe nisipuri mişcătoare, de vreme ce nici un politician nu e dispus, odată ajuns la guvernare, să întrerupă lanţul slăbiciunilor şi să recunoască ceea ce s-a făcut bine, chiar şi atunci cînd declară că doreşte să îndrepte răul făcut de guvernarea anterioară. Aşa se face că, în plin scandal declanşat de acuzele de plagiat la adresa fostului ministru al Educaţiei, Ioan Mang, a prim-ministrului Victor Ponta, dar şi la adresa Procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, ministrul interimar al Educaţiei, dl Liviu Pop, a înaintat o sesizare la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care solicită verificarea modului în care „s-a făcut clasificarea universităţilor şi a programelor de studii în România“. Multe i se pot imputa fostului ministru, Daniel Funeriu – şi în Observator cultural au apărut, de-a lungul timpului, o serie de articole critice la adresa „reformei“ Funeriu –, dar e absurd ca actualul titular de la Ministerul Educaţiei să conteste tocmai măsurile benefice luate de precedentul ministru, doar pentru a satisface interesele universităţilor private, adevărate „fabrici de diplome