O fotografie, datând din 28 iunie 1940, surprinde bucureștenii îngenunchind în fața Cercului Militar, în semn de durere față de ocuparea Basarabiei. Joi, 28 iunie 2012, câteva sute de oameni au repetat gestul tragic.
O poză de acum 72 de ani a fost pretextul unei acțiuni spectaculoase desfășurate la București și Chișinău. Pe 28 iunie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia, declanșând un val de teroare: omoruri, deportări, jafuri.
Platforma civică Acțiunea 2012 a pornit de la fotografia cu bucureștenii îngenuncheați, pentru a crea un eveniment spectaculos. A fost mai întâi un marș pe Calea Victoriei, cu steaguri și bannere. „28 iunie 1940 - Ruperea Patriei”, „Două state - o singură țară”, „1940: suferință, deportări, execuții - 2012: vrem unire, nu discuții”. Acestea au fost câteva dintre lozincile purtate de manifestanți.
Apoi, într-o superbă și dramatică reluare a gestului spontan pe care mii de bucureșteni l-au făcut acum șapte decenii, de a cădea în genunchi pe stradă, în vreme ce clopotele bisericilor băteau în dungă, manifestanții au îngenuncheat în fața Cercului Militar și au păstrat câteva momente de tăcere.
Simultan, la Chișinău, alte câteva sute de oameni s-au strâns în fața ambasadei Rusiei și au acuzat propunerile de „transnistrizare” a Basarabiei. Câteva zeci de rusofoni, fără autorizație, au organizat o contramanifestație, dar lucrurile au fost ținute sub control de forțele de ordine.