Astăzi, la Târgu-Mureş debutează turneul final de minihandbal feminin, ediţia a III-a, competiţie rezervată jucătoarelor născute în anul 2001 şi mai tinere. Printre cele 16 formaţii calificate se află şi două echipe din Târgu-Mureş: BC Sirius şi ACS Olimpic, organizatoarea turneului, cu spijinul Federaţiei Române de Handbal, Primăriei Târgu Mures şi a Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Mureş.
Formaţiile participante au fost împărţite în patru grupe, care-şi vor disputa jocurile în trei săli. Cele două echipe târgumureşene se află printre favoritele întrecerii, în special ACS Olimpic, medaliată cu argint la ediţia precedentă. Antrenorul Claudiu Evi, vicepreşedintele clubului este foarte optimist în această privinţă. ”Vizăm fără discuţie primul loc. Unul din argumentele noastre este medalia de argint cucerită anul trecut, pe care vom încerca s-o schimbăm în aur în acest an. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care ne-am străduit să aducem competiţia acasă la noi, dar cred că echipa are argumentele necesare şi în teren”, a spus înaintea startului Claudiu Evi. ACS Olimpic face parte din grupa D şi are următorul program: Vineri, 29 iunie, ora 10.00 cu CSŞ Tulcea (sala LPS), ora 13.45 cu HC Jimbolia (LPS) şi ora 19.15 cu CSŞ 4 Bucureşti (Sala Sporturilor).
A doua echipă mureşeană, BC Sirius se află în grupa B şi-şi va disputa partidele în sala Gimnaziului “Liviu Rebreanu”, după următorul program: vineri, ora 10.45 cu LPS Roman, ora 13.00 cu Danubius Callatis Mangalia şi ora 19.15 cu CSŞ Petroşani. Primele două formaţii din cele patru serii vor alcătui Grupele Principale 1 şi 2 a fazei a doua, în Sala Sporturilor, iar celelalte două Grupe Secundare, care vor juca pentru locurile 9-16 la “Liviu Rebreanu”. În această fază fiecare echipă urmează să susţină câte două jocuri (grupa A cu B şi C cu D, ducând rezultatul fostei colege de gru