Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turul Franţei 2012, 30 iunie – 22 iulie: Traseu, echipe şi favoriţi

Publicat in Ziua Veche, vineri 29 iunie 2012 ·

Cea mai importantă competiţiei ciclistă pe etape începe sâmbătă, 30 iunie, în localitatea belgiană Liège cu un prolog de 6,4 km.

Cea de-a 99-a ediţie a Turului ciclist al Franţei, care prezintă un traseu favorabili specialiştilor la contratimp, îşi va face intrarea pe teritorul francez după 3 etap de debut ce se vor desfăşura în Belgia. După victoriile din 2012 în Criteriul Dauphine şi în cursa de o săptămână Paris-Nice, britanicul Bradley Wiggins (Sky Procycling) pare să pornească cu prima şansă la competiţia din acest an, de la startul căreia nu va lipsi câştigătorul de anul trecut, australianul Cadel Evans (BMC Racing).

În afară de cei mai bine de 100 de km de contratimp, un alt atu al britanicul Wiggins este echipa sa, Sky Procycling, care în afară de campionul mondial Mark Cavendish şi “dădaca” acestuia Bernhard Eisel, se va putea baza pe câştigătorul Turului Spaniei 2011, Christopher Froome, pe redutabilii australienii Richie Porte şi Michael Rogers, pe norvegianul Edvald Boasson Hagen, care a arătat în acest an că poate fi atât un om de echipă, cât şi un câştigător de etape şi pe câştigătorul de etape în marile tururi, Kanstantsin Sivtsov şi fostul campion al Germaniei Christian Knees. (pentru a vedea lista completă a echipelor accesaţi linkul de aici). În afară de Bradley Wiggins şi Cadel Evans, mai sunt văzuţi ca favoriţi italianul Vincenzo Nibali (Liquigas), olandezul Robert Gesink (Rabobank) şi fratele luxemburghezului Andy Schleck, Franck (Radioshack-Nissan), care va trebui să facă uitată absenţa primului.

O altă luptă care va atrage intenţia la acest Tour de France va fi cea pentru câştigarea tricoului verde, pe puncte, pentru care se vor bate mai mulţi sprinteri de tot, favorit fiind însă Mark Cavendish (Sky Procycling), care îi va avea drept principali adversari pe Matthew Harley Goss (GreenEdge), Andre Greipel (Lotto-Belisol), Juan

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 10 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 9 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 9 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 4 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 4 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Actrița Ioana Bulcă a murit la vârsta de 89 de ani. Rolurile memorabile din filmele românești și de pe scena Teatrului Național București

HotNews acum 13 ore
Actrița de teatru și film Ioana Bulcă a încetat din viață miercuri la vârsta de 89 de ani, a anunțat Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București pe pagina de Facebook a instituției. Ioana Bulcă a făcut parte, timp de peste 40 de ani, din trupa Te

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 7 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

18°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°