După ieşirea din iarnă, verdele – culoarea vieţii – îmbracă tot atâtea nuanţe câte forme are existenţa. Verdele tânăr şi matur, al brazilor şi mestecenilor, al pajiştilor şi pădurilor, este surprins de dl prof. dr. Mircea Cinteză în Albumul cu clipe.
Verde. Viaţa este legată cel mai mult de culoarea verde. Primele forme mai evoluate de viaţă au fost plantele. Sunt câteva care au frunze roşii sau de alte nuanţe. Dar majoritatea, probabil milioane de specii, au frunzele verzi. În frunzele lor se regăsesc toate nuanţele de verde. Cred că, pe Pământ, verdele este culoarea cea mai alintată, căci nicio altă culoare, nici măcar albastrul cerului, nu are atâtea nuanţe ca verdele din frunze. După albul iernii, care spre sfârşit devine cen Publicitate uşiu, verdele mugurilor este primul ce vesteşte renaşterea. La început, pe dealuri, este o boare de verde, apoi un voal de verde, apoi verdele devine mătase, se întăreşte, capătă consistenţa de triplu voal. Cel mai deplin devine culoarea verde la începutul verii. Veşmântul arborilor şi al pajiştii a trecut de micile nebunii date de adolescenţa vârstei lor din an. Acum, veşmântul este bogat, proaspăt, puternic, pentru a adăposti, după flori, fructele ce vor fi rodul existenţei lor din anul acela. Fructele pot fi zemoase sau doar conuri de brad, sau mici căuşe uscate ce adăpostesc seminţe. Dar, oricum ar fi, sunt hrănite şi adăpostite de verdele frunzelor. M-am bucurat de această primăvară şi de trecerea ei în vară în ţinutul Branului. Fotografiile alăturate prind verdele plin al frunzei de mesteacăn, ce trece de la verdele transparent al copacilor tineri la verdele plin, cu nuanţe de albastru al mestecenilor ajunşi în floarea vârstei. Am prins verdele argintiu, în epoca lui de copilărie, abia ieşit din mugurul de brad. Am prins verdele pajiştii ce adăposteşte creşterea miilor de flori ce vo