Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACCIDENT GRAV în BRĂILA. Trei persoane au murit după ce maşina în care erau s-a ciocnit cu un autocar plin cu copii

Publicat in Gandul, vineri 29 iunie 2012 ·

Trei persoane au murit, vineri dimineaţă, într-un accident petrecut pe DN 23, în judeţul Brăila, după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un autocar plin cu copii din Belarus, care se îndrepta spre Bulgaria, poliţiştii stabilind că şoferul autoturismului nu avea permis de conducere.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Brăila, inspectorul principal Jenel Şogor, accidentul a avut loc în jurul orei 2.00, pe DN 23, în apropierea comunei brăilene Măxineni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Din primele informaţii, şoferul unui autoturism a acroşat un tractor care avea un utilaj agricol nesemnalizat corespunzător, după care maşina a pătruns pe contrasens şi s-a izbit frontal de un autocar.

În urma impactului, şoferul autoturismului a murit pe loc, în accident pierzîndu-şi viaţa şi cei doi pasageri.

Victimele au vârste cuprinse între 29 şi 33 de ani, iar până vineri dimineaţă doar şoferul a fost identificat, poliţiştii constatând că nu avea permis de conducere.

Conform sursei citate, în autocarul implicat în accident se aflau 40 de copii care veneau din Belarus şi mergeau în tabără în Bulgaria. Niciunul dintre ei nu a fost rănit, ei dormind în momentul impactului.

Şoferul autocarului a ajuns la spital cu ambele picioare rupte.

În urma accidentului, autovehiculele implicate au ieşit în afara părţii carosabile.

Între timp, cel de-al doilea şofer al autocarului a solicitat un alt mijloc de transport cu care să-i ducă la destinaţie pe copii, în Bulgaria.

Potrivit lui Şogor, copiii şi-au petrecut noaptea la locul accidentului, iar dacă autocarul despre care există informaţii că a intrat în ţară va întârzia autorităţile brăilene vor lua toate măsurile pentru ca micii turişti să nu aibă de suferit.

Trei persoane au murit, vineri dimineaţă, într-un accident petrecut pe DN 23, în judeţul Brăila, după ce

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sf. Vasile: Aproape o jumătate de milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 15 minute
Peste 496.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica pe 1 ianuarie, la praznicul Sfântului Vasile cel Mare. Este vorba despre 496.490 de români – 75.660 de femei şi 420.830 de bărbaţi. Cei mai mulţi bărbaţi sărbătoriţi poartă prenumele Vasile, respe

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 9 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Românii pot circula liber şi pe rutele terestre, de la 1 ianuarie 2025, în ţările din Spaţiul Schengen/ Ce presupune acest lucru şi în ce condiţii mai pot face controale poliţiştii de frontieră

News.ro acum 2 ore
De la miezul nopţii, românii pot circula liber în ţările din Spaţiul Schengen şi pe şosele, după ce, în 12 decembrie 2024, miniştrii de Interne ai UE au decis să elimine controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria şi România, începân

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria

Mediafax acum 15 minute
Practic, călătoriile din România către şi dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul ţării. Punctele de trecere a frontierei unde e eliminat controlul începând cu 1 ianuarie 2025 La frontiera româno-bulgară:

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 13 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Curtea de Apel i-a respins lui Călin Georgescu acțiunea prin care contesta decizia BEC de anulare a alegerilor prezidențiale

Botosani News acum 6 ore
Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea lui Călin Georgescu de reluare a turului doi al alegerilor prezidenţiale. Decizia nu este definitivă şi mai poate fi atacată la Înalta Curte de Casați

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 4 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 11 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 12 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Majoritatea previziunilor pentru bitcoin spun că preţul criptomonedei se va dubla la 200.000 de dolari în 2025

News.ro acum o ora
După o creştere spectaculoasă în 2024, bitcoin, cea mai valoroasă criptomonedă din lume, a atins un nou maxim istoric în decembrie, depăşind pragul de 100.000 USD, iar pentru 2025 numeroşi investitori şi experţi din industrie anticipează că preţul a

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°