Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astazi, 29 iunie, Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Publicat in Cuvantul Liber, vineri 29 iunie 2012 ·

- Cultural - nr. 125 / 29 Iunie, 2012 Sfantul Apostol Petru era pescar din Betsaida, la Marea Galileii, si se chema Simon inainte de a se intalni cu Domnul. Era frate cu Sfantul Apostol Andrei, cel dintai chemat la slujirea credintei. Chemat de Iisus sa devina "pescar de oameni”, isi lasa mrejele si il urmeaza, Iisus schimbandu-i numele in Petru (Chefa sau Chifa, adica "Piatra”). Fiind cel mai varstnic dintre cei doisprezece ucenici, deseori vorbea in numele Apostolilor rugandu-L pe Iisus sa le talcuiasca intelesul tainelor credintei. Cu toata dragostea pentru Iisus insa, nu si-a putut invinge slabiciunea, lepadandu-se de trei ori de Domnul sau, tocmai cand acesta era batjocorit si purtat de la Ana la Caiafa. A depasit, cu multe lacrimi si mult zbucium, intreita lui lepadare, iar la cea de-a treia aratare a Domnului inviat ucenicilor Sai, Petru redobande ste vrednicia de Apostol, marturisind de trei ori dragostea lui catre Mantuitorul. Dupa Inaltarea la cer a Domnului si dupa pogorarea Sfantului Duh, Petru a inceput stradania cea fara odihna pentru raspandirea credintei. Nu a precupetit nici o osteneala pentru implinirea poruncii Mantuitorului. A strabatut drumuri lungi si grele propovaduind Evanghelia in Iudeea, Antiohia si Pont, in Galatia, in Capadochia si in Bitinia, ajungand pana la Roma. Peste tot a intemeiat biserici, a invatat, a mangaiat, a intarit credinta si nadejdea primilor crestini. Cand n-a putut ajunge la frati, a luat pana si a scris cele doua "Epistole” din Noul Testament. Si-a incheiat stradania si viata la Roma, in anul 67, in ziua de 29 iunie, indurand moarte de Mucenic, in vremea prigoanei impotriva crestinilor dezlantuita de imparatul Nero. Pe colina Vaticanului, acolo unde astazi se inalta stralucita basilica ce ii poarta numele, verhovnicul Apostolilor a fost rastignit cu capul in jos, pecetluind cu sangele sau credinta si dragostea lui fata

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 44 minute
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 4 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 4 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 3 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 5 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

20°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°