Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La mulţi ani de Sfinţii Petru şi Pavel

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 29 iunie 2012 ·

În fiecare an, pe 29 iulie, în tradiţia bisericească sunt sărbătoriţi Sfinţii Petru şi Pavel, iar în lumea laică, toţi cei care poartă aceste nume, sau derivatele lor.

Cei mai mulţi dintre românii care îşi serbează azi onomastica, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor- aproape 135000 poartă numele de Petru, peste 70000 se numesc Paul şi 69000 poartă numele de Petre. Dintre femei peste 46000 poartă numele de Paula, peste 34000 Petronela, Petruţa şi 15000 se numesc Paulina.

În numele redacţiei Mureş Zi de Zi, transmit tuturor celor care vă numiţi Petru, Pavel, Petrică, Petrişor, Petronel, Paula, Petruţa, Paulina, Petriţa, Pavelina, Pătra sau Pauliana multă sănătate, fericire, onomastică plăcută şi la mulţi ani!

PS. Unul dintre sărbătoriţi este noul prefect al judeţului Mureş, Alexandru Petru Frătean (în imagine alături de ministrul Mircea Duşa), căruia îi transmitem de asemenea la mulţi ani şi numai bine!

Sfântul Petru, purtător de cuvânt

Despre Sfinţii Petru şi Pavel avem informaţii din Evanghelii, din Faptele Apostolilor. Petru, un pescar, la început se numea Simon, dar la acceptarea lui ca apostol a primit numele de Chifa, echivalentul lui Petru, în aramaica înseamnă piatră. Fiind adesea purtătorul de cuvânt al apostolilor, Petru este cel care afirmă cu tărie că Iisus este Mesia şi cu toate acestea el fluctuează în credinţa sa de la afirmare, la negare şi până la lepădare de el. Petru este primul dintre apostolic care soseşte la mormântul Mântuitorului, după ce femeile anunţă învierea sa, iar după înălţarea la Cer se erijează în conducătorul apostolilor. Sf. Petru a fost răstignit cu capul în jos, după propria lui dorinţă, şi a fost înmormântat pe dealul Vatican.

Sf. Pavel, Apostolul neamurilor

Sf Pavel, pe nume Saul, considerat “Apostolul neamurilor”, după încreştinarea sa, a considera

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul desemnat, Ilie Bolojan - „Voi continua discuțiile cu partidele politice pentru definitivarea Guvernului și a programului de guvernare“

Ziua Constanta acum 30 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a susținut vineri, 19 iunie 2025, ora 15:00, o declarație de presă, la Palatul Cotroceni. Președintele Nicușor Dan a anunțat că a decis să îl desemneze premier al României pe Ilie Bolojan. Domnule Președinte, vă m

Rezultate BAC 2025. Cele două județe în care rata de promovare a fost mai mare decât anul trecut

HotNews acum 2 ore
Rata de promovare la BAC 2025, înainte de contestații, este de 74,3%, față de 76,4% în 2024. În doar două județe din țară au fost înregistrate o creștere a ratei de promovare, față de anul trecut. Elevii au aflat rezultatele la BAC 2025. Acum, pot f

Cum și-a recuperat Andrew Tate permisul de conducere, după ce a fost prins cu 196 km/h într-o localitate din Vâlcea

HotNews acum o ora
Andrew Tate fusese lăsat fără permisul de conducere după ce a fost surprins, pe 7 iunie, de polițiștii rutieri circulând bolidul cu 196 km/h într-o localitate cu limită de 50 km/h. Andrew Tate şi-a recuperat permisul de conducere, după ce a contesta

Cele mai noi informații despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Fostul președinte este „stabil cardiac”, dar rămâne internat la ATI

HotNews acum 6 ore
Ion Iliescu este conştient, stabil cardiac, cu asistare minimă respiratorie şi necesar de oxigen, a anunţat vineri Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte se află internat din 9 iunie. „În legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Ili

S-au pus în vânzare biletele la Supercupa României: FCSB – CFR Cluj / Preţurile, între 30 şi 70 de lei

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Noul sezon începe odată cu Supercupa României, meciul dintre câştigătoarea SuperLigii, FCSB, şi echipa care a cucerit Cupa României Betano, CFR Cluj. Cele mai bune echipe de club din România în sezon

Știri România O femeie a murit după ce și-a dat foc în plină stradă!

Ziua Constanta acum 2 ore
O femeie a murit după ce și-a dat foc, vineri, 20 iunie, la prânz, pe o stradă din orașul Petrila, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. Deocamdată nu se cunoaște identitatea victimei. Incidentul a fost semnalat autori

Oficial de la DNA Șeful secției de neurochirurgie a Spitalului Militar „Carol Davila“ din Capitală, urmărit penal pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 5 ore
Colonelul Marian Mitrică, șeful secției de neurochirurgie din cadrul Spitalul Militar „Carol Davila“din Capitală, și alți doi medici au fost puși sub urmărire penală de procurorii anticorupție într-un dosar în care sunt acuzați de luare de mită. Pro

Activiști pro-palestinieni au avariat două avioane dintr-o bază militară din Marea Britanie

HotNews acum 2 ore
Activiști pro-palestinieni din Marea Britanie au pătruns vineri într-o bază a Forțelor Aeriene Regale (RAF) din centrul Angliei, unde au deteriorat și au pulverizat vopsea roșie pe două aeronave militare folosite pentru realimentare și transport, re

Tudor Duma și „Pika”, tinerii implicați în moartea lui Rareș Ion, au fost trimiși în judecată. Acuzațiile din dosar

HotNews acum 5 ore
Tudor Duma, zis „Maru”, şi o femeie de 27 de ani, cunoscută sub numele de „Pika”, au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT în dosarul în care sunt acuzaţi că i-au vândut droguri şi pus la dispoziţie locuinţa pentru a se droga lui Rareş Ion,

Brigitte Pastramă intervine în divorțul dintre Ilie Năstase și Ioana. Ce dezvăluiri a făcut despre fostul ei soț

Cancan acum o ora
Brigitte Pastramă rupe tăcerea și intervine în divorțul dintre Ioana și Ilie Năstase. Bruneta a răbufnit pe rețelele de socializare și a vorbit despre motivul real pentru care a divorțat de fostul tenismen. Iată ce a spus! Brigitte Pastramă, fosta s

Vremea

București
acum

25°
vin.

17°/25°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/28°
lun.

18°/31°
Iasi
acum

23°
vin.

16°/23°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

15°/23°
lun.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

13°/23°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/24°
lun.

15°/28°
Timisoara
acum

26°
vin.

17°/26°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/30°
lun.

15°/34°