În tot Blitzkrieg-ul recent dintre USL şi statul de drept, în decursul căruia anexările brutale ale instituţiilor independente arată ca tot atâtea Anschluss-uri, există totuşi şi câteva lucruri dătătoare de speranţă.

A fost nevoie, de pildă, ca Liviu Pop, ministrul acesta înşelător de insipid, să schimbe cu anasâna nu una, ci două comisii credibile şi eficiente ca să-i asigure lui Victor Ponta un verdict favorabil în cazul plagiatului său vizibil de pe Lună. Ceea ce înseamnă că membrii fostelor comisii păreau periculos de independenţi. Or, nu-i de colea să ştii că există chiar acum, în secunda asta, câteva zeci de profesori universitari gata să-şi spună cinstit părerea în cazul plagiatului unui prim-ministru. Iată un prim lucru dătător de speranţă.

Apoi, există decani care-şi dau demisia fiindcă membrii comisiei de etică din facultatea de Drept pe care-o conduc nu vor să-şi exprime opinia privitoare la un plagiat girat de ei înşişi cu mai puţin de zece ani în urmă. Flavius Baias, fostul decan al Dreptului bucureştean – iată o altă sursă de speranţă. La fel, Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti, care nu admite ca acest caz să rămână neexaminat de o comisie de etică.

După cum există judecători care acum, în plin Blitzkrieg, au luciditatea şi tăria de caracter de a da sentinţe care le ridică împotrivă toată ura maşinăriei de luptă a USL. Livia Stanciu, preşedinta ICCJ, şi ceilalţi judecători din cazul Trofeul Calităţii: alte surse de speranţă. Şi, de asemenea, tot surse de speranţă sunt şi judecătorii din cazul Sorin Ovidiu Vântu. Justiţia noastră, care păruse a moţăi bătrâneşte în ultimii ani, a dobândit în ultima lună un tonus şi o vivacitate pe care nu le-a avut nicicând din ’90 încoace.

Sau să luăm CCR: constituţionaliştii noştri au dat într-o singură zi trei decizii, una mai importantă decât alta, toate defavorabile Blitzkrieg-u