Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ ÎN ALBA. Află aici ce note au luat elevii absolvenți de clasa a VIII-a înainte de contestații

Publicat in Alba24, vineri 29 iunie 2012 ·

Elevii care au absolvit clasa a VIII-a și au susținut examenul de final de gimnaziu, Evaluarea Națională au aflat, în prima parte a zile de vineri, cât de bine s-au descurcat la cele două probe ale examenului, Limba și Literatura Română și Matematică. Elevii aparținând minorităților naționale din județul Alba au susținut o probă suplimentară, cea de limba maternă (maghiară sau germană). Tot vineri, cei nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestație, până la ora 18.00.

VEZI AICI REZULTATELE EVALUĂRII NAȚIONALE DIN JUDEȚUL ALBA ÎNAINTE DE CONTESTAȚII

Rezultate inainte de contestatii

UPDATE, ora 19.30: În judeţul Alba au fost depuse 194 de contestaţii, dintre care 124 pentru proba de Limba şi Literatura Română, iar 70 la Matematică. Comparativ cu anul trecut, numărul acestora este mult mai mic. Centrul de recorectare a contestaţiilor se află la Şcoala Generală nr. 1, “Vasile Goldiş” din Alba Iulia, iar profesorii vor reevalua lucrările în cursul zilei de sâmbătă. Rezultatele finale vor fi afişate luni, 2 iulie 2012.

UPDATE, ora 15.00: Inspectorul școlar general adjunct, Ioana Crâsnic, ne-a transmis datele statistice ale rezultatelor obținute de elevii din județul Alba la Evaluarea Națională: 5 elevi au obținut media 10, 2.016 (68,82%) elevi au obținut medii peste 5, iar 908 elevi (31%) au obținut medii sub 5. Pentru admiterea în liceu, se va face media aritmetică dintre media finală obținută la Evaluarea Națională și media generală a celor 4 ani de gimnaziu.

Săptămâna de Evaluare Națională s-a încheiat vineri, cu afișarea rezultatelor la cele două (sau, în cazul minorităților naționale, trei) probe ale examenului. Cu toate că, pe parcursul acestei săptămâni, s-au ivit și câteva probleme, de exemplu discuțiile care au dus la schimbarea baremului de corectare la Limba și Literatura Română, acestea nu au întârziat programul de afiș

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 16 minute
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 10 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Ministrul Sănătăţii: Sunt spitale unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 sunt transferate în alte unități sanitare

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unități sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 de pacienți au fost transferați în alte unități sanitare.

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°