Un sucevean specialist în lupte, care anul trecut aproape a omorât un bărbat în vârstă de 49 de ani, este aproape de a reveni acasă liber.
Max Croitoru (42 de ani), fost luptător în galele Local Kombat, se află internat din octombrie 2011 în Spitalul de Psihiatrie Grajduri - Iaşi.
Prin intermediul avocaţilor săi, Max Croitoru a cerut să fie externat, iar Judecătoria Iaşi i-a admis cererea, dar l-a obligat să urmeze un tratament la domiciliu.
„Arătăm că starea lui Maximilian Iacob Croitoru este una foarte bună, comisia medicală din cadrul Institutului de Medicină Legală Iaşi apreciind că pacientul este refăcut 100%, iar starea care a determinat internarea a fost doar una temporară. S-a avut în vedere şi faptul că în toată această perioadă clientul meu nu a necesitat tratament medicamentos. În mod normal, s-a pronunţat o soluţie justă şi corectă", a apreciat Ioan Bulboacă, avocatul care l-a reprezentat pe fostul luptător din galele Local Kombat.
În seara zilei de 20 iulie 2011, complet dezbrăcat, Max Croitoru a ieşit în faţa vilei sale de pe strada Cetăţii din Şcheia şi a început să atace maşini şi oameni, băgând doi bărbaţi în spital.
Printre victime se numără şi Gheorghe Pavel, de 49 de ani, care a ajuns în comă la spital, medicii stabilind că viaţa i-a fost pusă în pericol.
Expertizat psihiatric la Socola Iaşi, Croitoru a fost găsit cu discernământ diminuat, contra-expertiza efectuată la Bucureşti, de specialiştii Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici", a stabilit însă să fapta a fost comisă fără discernământ, iar Max Croitoru nu răspunde astfel pentru agresiunea din vara anului trecut.