„A fost decizia mea să fac gimnastică, urmărind-o pe Nadia la televizor. La început mi-a fost greu să renunţ la priteni şi la joacă, dar dacă am mers pe acest drum a trebuit să o fac”, spunea Daniela în 1988, cu câteva luni înainte de Olimpiadă, într-un reportaj realizat de o televiziune olandeză, în care a fost protagonistă alături de colega ei Aurelia Dobre. La Seul, s-a dovedit că sacrificiile au meritat. Aur la paralele, bârnă şi sol, argint pe echipe şi la individual compus şi bronz la sărituri. „Silivaş colecţionează titluri şi medalii cum colecţionează alţii mărci poştale”, scria un an mai târziu Stuttgarter Nachrichten. Probabil cea mai bună caracterizare a carierei sale, în care a mai câştigat şapte titluri mondiale (unul singur cu echipa) şi cinci europene.

Născută pe 9 mai 1972, la Deva, Daniela Silivaş a început gimnastica la 6 ani. „La fel ca toţi copiii, aveam multă energie, dar, mai mult decât atât, eram foarte flexibilă”, a povestit fosta sportivă, care a avut şi ocazia de a lucra împreună cu Bela Karoly timp de jumătate de an, înainte ca acesta să fugă în Statele Unite, în 1981: „Nu am trecut prin experienţa fetelor care s-au plâns vizavi de metodele sale de antrenament. Eram prea tânără şi cu greu mi-l mai amintesc”.

În acelaşi an în care Karoly „dezerta”, Daniela cucerea titlul naţional la junioare. Talentul său imens atrăsese deja atenţia antrenorilor lotului de senioare, care, după Olimpiada din 1984, s-au confruntat cu probleme mari probleme de lot, majoritatea gimnastelor care aduseseră aurul la Los Angeles alegând să se retragă. Pentru a o putea folosi la Silivaş în competiţii, oficialii români au fost nevoiţi să-i modifice data naşterii, sportivele sub 15 ani neavând dreptul de a participa la concursurile internaţionale. Astfel, în paşaportul puştoaicei din Deva, anul naşterii a devenit 1970, lucru pe care chiar ea l-a r