Cui nu i place vinul? Mai ales dacă are cele cinci binecunoscute calităţi: alb, sec, rece, mult şi gratis. Cât despre vinul roşu, se spune că face mult bine femeilor, mai ales dacă e băut de bărbaţi…Am urmat odată acest „percept”, am băut o vadră şi soţia a fost, într adevăr, încântată, pentru că am bolit trei zile şi i am cumpărat o haină de blană, ca s o împac!
„In vino veritas” nu înseamnă că trebuie să fie, neapărat, veritabil. Mai mult, uneori vinul e contra şi pre făcut, zăpăceşte omul, de spune şi adevărul şi ceva pe deasupra.
Aşa a păţit eroul acestei povestiri, la o agapă făcută de ziua lui, acasă. Iată „filmul” acţiunii:
Toader Prescură, aflat la zi de aniversare, hotărî să şi cheme colegii de serviciu şi soţiile lor acasă, unde soţia adunase, cu greu, câte ceva, respectiv o bucată de brânză, un rest de salam, o cutie de ciuperci fără garanţie pe etichetă şi făină de la o vecină, pentru o pizza. Cât despre vin, Toderică l a achiziţionat de la un particular, la un preţ sub nivelul pieţei şi la gust, sub…orice critică. Până să vină invitaţii, deja sărbătoritul Prescură era cu paharul la gură, cu bujori în obrăjori, ajuns binişor la faza când toate ţi se par minunate, iar vinul, nemaipomenit. Şi, Doamne, ce l au mai pomenit invitaţii, a doua zi!
La primul pahar, şeful l a întrebat dacă nu cumva a adus, din greşeală, oţetul din cămară. La al doilea pahar, mai toţi invitaţii au cerut apă, iar după câteva înghiţituri de pizza, sărată corespunzător, au mai băut două trei pahare, aşa încât expresia „In vino veritas” a început să prindă contur, vinul făcându şi efectul.
„Măi Toadere, o fi ziua ta de naştere, dar eu, ca şef, nu pot să ţi ascund acum, c am băut şi un pahar şi m am cam turmentat, că postul tău va fi restructurat…”
„Colega, interveni un altul, de ce nu mi ai spus că ai o nevastă aşa drăguţă, că te trimiteam mai des în
