289 este o cifră magică pentru partidele politice din Franţa. 289 este numărul de deputaţi pe care trebuie să-l aibă un partid în Adunarea Naţională pentru a beneficia de majoritate absolută. Iar în acest moment socialiştii au peste 300 şi se pot lăuda că au câştigat "marele şlem", pentru a folosi un termen sportiv. Altfel spus au ieşit învingători şi la prezidenţiale, şi la legislative.

Cum ei controlează în acelaşi timp şi Senatul, regiunile, departamentele şi marile oraşe, se poate spune că au mână liberă pentru aplicarea programului lor. Înainte de legislative, liderii dreptei le-au cerut de mai multe ori francezilor să nu comită "ireparabilul", adică să nu încredinţeze abosolut toate puterile în stat unui singur partid. Poporul francez a fost însă de altă părere, şi anume că socialistului François Hollande şi partidului său trebuie să i se ofere această şansă, calea liberă pentru a-şi pune în aplicare viziunea, programul politic, speranţele.

Acest rezultat este în primul rând o nouă dezavuare a "sarkozismului". Pierderea legislativelor de către dreapta franceză reprezintă o nouă înfrângere pentru Nicolas Sarkozy, după cea de la 6 mai de la prezidenţiale. Cel care încarna în 2007 "schimbarea", "ruptura", modernitatea, instalarea în peisajul politic francez a unei "drepte decomplexate" este dezavuat total şi lasă de fapt în urma sa, în tabăra dreptei, un veritabil câmp de ruine. "Schimbarea" anunţată de Sarkozy cu cinci ani în urmă a luat de fapt forma unei crize economice teribile, "ruptura" dorită de el a devenit un viraj ultraliberal, modernitatea atât de visată de el s-a dovedit o formă de imitare a anglo-saxonilor, iar "dreapta decomplexată" a luat până la urmă chipul unei aproprieri excesive de extrema dreaptă.

Prin votul lor de pe 17 iunie, francezii vor să uite definitiv aceşti cinci ani, anii Sarkozy, vor să întoarcă definitiv această