Tratamentele de înfrumuseţare ţin pasul cu tehnologia de înaltă performanţă. Saloanele în care singurul aparat disponibil era vaporizatorul de abur sunt de domeniul trecutului. Acum, centrele de înfrumuseţare sunt adevărate microclinici supertehnologizate. Orice salon modern care se respectă deţine măcar un aparat laser pentru epilare. Dar cele mai noi sunt intervenţiile cosmetice 3D – o combinaţie de terapii laser care remodelează şi regenerează pielea în toate dimensiunile ei. Terapiile laser 3D se realizează cu ajutorul celui mai performant aparat laser din lume: Sciton Laser Profile, ne-a explicat doctor Dana Miricioiu, medic specialist în chirurgie plastică-microchirurgie reconstructivă.
Acest aparat, disponibil şi în România, este cel mai folosit laser în cabinetele medicale din lume, având cel mai ridicat punctaj din punct de vedere al performanţelor clinice obţinute, dar şi al siguranţei pacientului.
Terapiile laser 3D sunt indicate în cazul unor probleme estetice cum ar fi ridurile, cicatricele postoperatorii sau postacnee, petele sau alte leziuni pigmentare, afecţiunile vasculare de la nivelul pielii. De asemenea, tratamentul cu acest laser previne îmbătrânirea prematură a pielii, determinând regenerarea acesteia în profunzime. Intervenţiile laser 3D, care pot fi invazive sau noninvazive, redau tonicitatea şi textura pielii. Undele laser exercită un efect puternic de contracţie a fibrelor elastice, cu efect de creştere a fermităţii pielii, arată medicul Dana Miricioiu.
Pe lângă toate acestea, laserul 3D poate fi utilizat şi pentru epilarea permanent progresivă. Spre deosebire de alte aparate, epilarea cu laserul 3D se realizează mult mai rapid şi mai eficient datorită unui scanner care transmite secvenţial razele laser pe o suprafaţă întinsă şi la o adâncime precisă.
Procedurile ablative, cum ar fi peelingul laser de diferite profu