Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Cel mai mare McDonald’s din lume, deschis pentru Jocurile Olimpice de la Londra

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 iunie 2012 ·

Cel mai mare restaurant McDonald’s din lume se va deschide pe 28 iulie la Londra, acolo unde vor avea loc Jocurile Olimpice. Restaurantul va fi deschis doar 45 de zile, pe perioada Olimpiadei, clădirea urmând să fie demolată după acest eveniment, scrie „Daily Mail”.

Compania estimează că restaurantul în va aduce, în cele 45 de zile de existenţă, venituri de 3,7 milioane de euro.

Restaurantul îşi va deschide porţile pe 28 iulie, a doua zi după ceremonia de deschidere. Din motive de securitate, mega-restaurantul nu se va deschide în ziua ceremoniei de inaugurare a jocurilor, când mulţi oaspeţi VIP şi şefi de state vor fi prezenţi pentru acest eveniment.

Cel mai mare McDonald’s din lume va fi deschis chiar în mijlocul complexului Olimpic, astfel că în timpul competiţiilor, spectatorii vor consuma zeci de mii de burgeri şi de porţii de cartofi prăjiţi.

CLICK PE FOTOGALERIE PENTRU MAI MULTE IMAGINI

Restaurantul va avea 279 de metri pătraţi şi-l va depăşi ca dimensiune, pentru 45 de zile, pe cel din Moscova. Asta doar până pe 9 septembrie, când restaurantul din Londra urmează să fie demolat.

Cel mai mare McDonald's va fi primul restaurant sustenabil, 75% din materialele clădirii vor putea fi reciclate şi refolosite. Scopul oficialilor Londrei este să organizeze "cele mai ecologice Jocuri Olimpice de până acum".

Una din zece mese vor fi consumate la McDonald's

Restaurantul imens, de două etaje, va avea o capacitate de 1.200 de persoane pe oră şi venituri estimate de trei milioane de lire sterline (3,7 milioane de euro) pe perioada Jocurilor Olimpice.

Oficiali ai McDonald's au indicat că restaurantul va avea 20 de puncte de comandă şi 1.500 de locuri. Restaurantul este unul dintre cele patru filiale existente în complex, două fiind deschise publicului, unul pentru atleţi şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 4 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 24 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Aeroportul din Budapesta îşi suspendă activitatea din cauza pagubelor provocate de o puternică furtună

News.ro acum o ora
Aeroportul din Budapesta şi-a suspendat temporar operaţiunile din cauza pagubelor provocate luni de o puternică furtună, pistele fiind acoperite cu resturi, în timp ce apa de ploaie a pătruns în clădirea terminalului, a anunţat operatorul aeroportua

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 47 minute
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 16 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Vremea

București
acum

37°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

34°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°