După demisia lui Szalkay Jozsef din funcţia de preşedinte al divizionarei a de baschet masculin BC Mureş Târgu-Mureş, Consiliul de conducere a clubului mureşean hotărât ca această funcţie să fie ocupată de Cornel Lungu, fostul vicepreşedinte. Noul vicepreşedinte a fost desemnat Peti András. O altă noutate la conducerea “tigrilor” este înfiinţarea funcţiei de manager general, post care va fi îndeplinit de cunoscutul fost jucător, Bruno Roschnafsky. În perioada următoare, noua conducere, împreună cu antrenorul Srecko Sekulovic vor stabili strategia pentru sezonul viitor şi cea a alcătuirii lotului cu care se va aborda sezonul 2012-2013.
Ce v-a determinat să acceptaţi această funcţie şi cu ce sentiment aţi preluat-o ?
Cornel Lungu: În ceea ce privesc sentimentele, aş putea spune că pe de o parte râd, pe de alta plâng, ştiind ce presupune în acest moment ocuparea acestei funcţii. Am acceptat-o deoarece simţeam că nu sunt alte variante după plecarea fostului preşedinte şi cineva trebuia s-o facă.
Ce vor aduce schimbările la nivelul conducerii ?
C.L.: Sper să fie un impuls pentru echipă, ca să pornim la drum cu un suflu nou, dar cu vechile idealuri. Vom încerca să venim cu idei noi, fără să ne propunem idealuri utopice. Un lucru important este şi acela de a încerca să recâştigăm încrederea suporterilor şi să avem în continuare mulţi spectatori la meciuri.
Veţi porni în noul campionat fără obiectiv ?
C.L.: Ne-am stabilit un obiectiv, dar acesta este deocamdată doar calificarea în play off. Este unul realizabil şi de la acesta în sus, putem spune că fiecare poziţie câştigată este un plus.
Pe ce jucători se va baza echipa ?
C.L.: Din lotul care a încheiat sezonul trecut, au rămas doar Baczo Balazs, Radu Paliciuc, Alin Borşa şi Liviu Dumitru. Vom avea în lot probabil şase străini. Andrija Ciric s-a semnat deja şi suntem aproape şi d