„Rău ni-a cântat cucul”
„Rău ni-a cântat cucul. De nu s’ar fi întâmplat aşa, ar trebui să ne meargă treburile altfeliu. Cu deşertul ni-a ieşit în cale vecina cea rea şi de aceea nu putem face târg bun. Un epure ni-a trecut pe dinainte şi nu poate fi bine. Oare să ne’ntoarcem din cale sau s’o prourmăm? Ba, să imităm poporul şi să facem ca dânsul. Oamenii îl necesitează pre acela ce li iese cu deşertul nainte să se’ntoarcă, eraă pre epure îl înpuşcă ca să-i iae puterea cea rea şi stricăcioasă şi apoi îşi urmeadă calea. Puţini bărbaţi sunt devotaţi causei noastre, puţini lucră di şi noapte ca să ne scoată din întunerec şi să ne netedească calea cea grunduroasă spre un viitoriu mai înbucurător şi mai îndămânatic pentru noi. Ei se întrepun pentru binele comun şi-şi sacrifică averea, ca să-şi vadă neamul rădicându-se şi ocupând locul care i se cuvine. Dară ce folos, dacă ucigă-l crucea aruncă în sămănătura lor aleasă de grâu neghină, spini şi pălămidă”.
„Revista politică”, Anul II, nr. 3, Suceava, Iuniu 1887.
„Stejarul e bătrân”
„E în Cajvana, pe marginea unei uliţe, un stejar. Un stejar cu frunzele ca nişte palme mari şi crengile întinse ocrotitor. În fiecare primăvară crengile lui scot muguri noi, înverzesc. Şi, mai în fiecare zi, sub stejar se joacă o mulţime de copii. Stejarul e bătrîn, are 600 de inele în trunchiul său masiv. Şi, asemănîndu-l cu un bunic, stejarul ăşi ocroteşte nepoţii, copiii satului, care se joacă sub coroana lui bogată. Vreme de 600 de ani, generaţii întregi de copii s-au perindat jucîndu-se sub crengile lui. Înainte cu cîteva decenii, bucuria copiilor se reducea la atît: la joaca sub stejarul de pe marginea uliţei. Cînd părinţii lor erau în cîmp şi munceau pămîntul moşierilor, ei se jucau în praful uliţei. Şi aşa, fără să primească educaţie, copiii creşteau”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5144, Suceava, V
