Despre filmul procesului (plus imaginile cu cadavrele) lui Nicolae si al Elenei Ceausescu: “Caseta care prezinta omorirea sefului statului roman este marturia spectaculoasa si teribila a dragostei dintr-un cuplu imbatrinit, acea dragoste care se exprima prin stringeri de miini si schimburi de priviri”.

Socant? Contextul in care apare e si mai agasant pentru cititorul roman sau occidental. Eduard Limonov scria la cald dupa vizionarea acelui film din decembrie 1989 care a facut incojurul lumii si intr-un fel lua apararea cuplului Ceausescu. Dar de ce e tulburator exact pasajul relatat mai sus? Pentru ca e o privire directa si rece asupra unui film care era destinat unei mase de consumatori infierbintati. Pentru ca acele gesturi de continua tatonare reflexa dintr-un cuplu vechi sint acolo. Limonov nu inventeaza. Le decupeaza impasibil si ni le prezinta. Evident, poti sa declari direct: “Limonov e nebun, pa!”. Dar mai onest ar fi sa aprobi ca nebunul a vazut intr-un film destinat orbirii colective niste detalii care te lasa masca. Acei batrinei judecati pentru crime impotriva umanitatii se bijbiiau unul pe altul intr-un fel care ni s-a depozitat discret si definitiv in creier.

In toate librariile din Paris, in luna iunie a acestui an, trona premiata si cumparata carte intitulata “Limonov” (a luat Premiul Renaudot), o biografie semnata de ziaristul si biograful de meserie Emmanuel Carrere. Pe linga ea, mustesc carti de articole, literatura a numitului Limonov. Dar cea mai cumparata e biografia. E starul rock’n’roll politic estic, nihilistul rus care gidila francezul cititor, nebunul din Est, omul care pleca si se intorcea din Rusia cam in acelasi timp cu Soljenitin, dar care a facut tot posibilul sa urmeze un scenariu contrar, de antidizident.

Cine e Limonov? Poet, scriitor, om politic, agitator, nebun, poti sa-i spui cum vrei. Nu se supara. Omul a ple