Hobby. Comisarul şef al Serviciului de Imigrări Galaţi are permis de port armă şi este cunoscut ca un pasionat al pescuitului. Victima, Cristian Lovin, în vârstă de 43 de ani, a plecat miercuri seara la pescuit, iar a doua zi familia sa a aflat că a făcut infarct pe malul bălţii Maţa Rădeanu. De fapt, el murise împuşcat cu o armă de vânătoare. "Aşa au zis poliţia şi medicii. Când l-am luat acasă, am văzut gaura din piept, în dreptul inimii", a declarat Mitică Lovin, fratele victimei.
Abia în urma necropsiei s-a elucidat cazul. Glonţul i-a afectat lobul plămânului stâng, aorta şi a penetrat coloana vertebrală, acolo unde s-a şi oprit. Ciudat este că echipajul medical sosit la faţa locului nu a observat plaga împuşcată, ci «s-a constatat că decesul a survenit în urma unui stop cardiac»!" Acum, conducerea Serviciului de Ambulanţă şi Direcţia de Sănătate Publică Galaţi au deschis o anchetă pentru a stabili dacă echipajul medical a respectat protocolul.
Cât despre cel vinovat, acesta este Andrei Ion, comisar-şef al Serviciului de Imigrări Galaţi şi totodată vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene pentru Vânătoare şi Pescuit Sportiv Galaţi. El se afla împreună cu alte persoane într-o barcă şi trăgea cu arma pentru a speria păsările din zonă. "Bărbatul a fost identificat şi a fost audiat. Urmează să se finalizeze ancheta şi va fi cercetat pentru omor din culpă. Totuşi a fost un accident", a declarat Liliana Istrate, purtător de cuvânt al Parchetului de pe Lângă Tribunalul Galaţi.
Hobby. Comisarul şef al Serviciului de Imigrări Galaţi are permis de port armă şi este cunoscut ca un pasionat al pescuitului. Victima, Cristian Lovin, în vârstă de 43 de ani, a plecat miercuri seara la pescuit, iar a doua zi familia sa a aflat că a făcut infarct pe malul bălţii Maţa Rădeanu. De fapt, el murise împuşcat cu o armă de vânătoare. "Aşa au zis poliţia şi medicii. Când