Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 10% atât anul viitor cât şi în 2014, pentru ca în 2015-2018 să urce cu 12% anual.
Aceasta se va face prin ajustări trimestriale, conform calendarului de eliminare a tarifelor reglementate, iar liberalizarea pieţei de energie va începe în septembrie, cu clienţii industriali. Pentru anul în curs nu sunt prevăzute creşteri de preţ în baza calendarului anunţat vineri de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), prima, de 8%, urmând să fie efectuată la 1 iulie 2013, iar a doua, de 2%, în octombrie 2013, transmite Mediafax.
În 2014 preţurile vor urca în patru trepte de 2-3% fiecare, pentru ca din 2015 creşterile să fie uşor mai mari, de 2-4%. Majorările vor fi operate în lunile ianuarie, aprilie, iulie şi octombrie, şi vor continua cu aceeaşi frecvenţă până la finele anului 2018. În 2016 şi 2018 fiecare scumpire va fi de 3%, iar în 2015 şi 2017 de 2-4%, respectiv de 2-5%, dar pe ansamblul fiecărui an rata de creştere rămâne la 12%.
Pentru consumatorii noncasnici calendarul este mai scurt, dar prevede scumpiri mai accentuate. Astfel, preţurile vor creşte cu 5% la 1 decembrie 2012 şi cu 18% anul viitor (în trei etape, de 5%, în aprilie şi iulie, respectiv 3%, în octombrie).
Tot cu 18% vor fi majorate tarifele şi în 2014, prin ajustări trimestriale, însă va fi ultimul an cu scumpiri, conform calendarului. Eliminarea preţurilor reglementate a fost solicitată autorităţilor române de către Fondul Monetar Internaţional.
Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 10% atât anul viitor cât şi în 2014, pentru ca în 2015-2018 să urce cu 12% anual.
Aceasta se va face prin ajustări trimestriale, conform calendarului de eliminare a tarifelor reglementate, iar liberalizarea pieţei de energie va începe în septembrie, cu clienţii industriali. Pentru anul în curs nu sunt prevăzute creşt