Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luni, ziua declanşării dezastrului Săptămână grea în scandalul Mazăre - FIN.CO.GE.R.O

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 30 iunie 2012 · ·

Tribunalul Constanţa a decis, vineri, suspendarea provizorie a executării silite a Primăriei Constanţa în cauza celor 13 milioane de euro, sumă datorată FIN.CO.GE.R.O. SPA cu titlul de daune. Hotărârea este valabilă însă doar până luni, atunci când instanţa va avea în atenţie un alt dosar în care administraţia publică locală a solicitat suspendarea executării silite, acordarea unui termen de graţie pentru plata debitului şi eşalonarea plăţii debitului pentru 20 de ani. Ceea ce primarul Radu Mazăre a catalogat ca fiind un posibil dezastru pentru Constanţa, şi anume poprirea conturilor municipalităţii pentru plata datoriei de 13 milioane de euro către FIN.CO.GE.R.O, ar putea avea, luni, un deznodământ. Asta pentru că Tribunalul Constanţa a decis vineri suspendarea provizorie a executării silite a Primăriei Constanţa. Este vorba despre dosarul 7552/118/2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa pe 28 iunie, dosar în care edilul-şef are calitatea de reclamant, iar FIN.CO.GE.R.O SPA pe cea de pârât. De menţionat este faptul că decizia este valabilă doar până luni. Magistraţii vor avea atunci în atenţie un alt dosar, în care Primăria Constanţa a cerut suspendarea executării silite, acordarea unui termen de graţie pentru plata debitului şi eşalonarea plăţii debitului.

Aşadar, săptămână grea pentru Primăria condusă de Mazăre. O decizie nefavorabilă municipalităţii constănţene ar putea însemna, conform spuselor primarului, sistarea tuturor investiţiilor, căci contul de investiţii va fi blocat, dar şi o posibilă majorare a taxelor şi impozitelor locale. „Neonorarea şi stoparea contractelor de construcţie de locuinţe, de asfalt, restul investiţiilor din oraş vor genera penalităţi pe care iar va trebui să le plătim", a declarat Mazăre joi, ulterior şedinţei Consiliului Local Municipal, atunci când a anunţat ce riscă municipalitatea. Tot el a precizat şi că ia în

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful NATO este „încrezător” într-un acord în privinţa cheltuielilor de apărare la summitul NATO / Italia spune că ar avea nevoie de 10 ani pentru a se conforma

HotNews acum 43 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că este „destul de încrezător” că ţările din alianţă vor ajunge la un acord privind creşterea cheltuielilor de apărare la summitul Alianţei Nord-Atlantice din 24-25 iunie. Aceste comentarii au f

Funcționari bancari reținuți pentru înșelăciune și fapte de corupție. Prejudiciu, aproximativ 18 milioane de lei

Ziua Constanta acum 5 ore
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus la data de 11 iunie 2025, reținerea a două inculpate (funcționari bancari) și măsura controlului judiciar față de alte trei i

Edi Iordănescu, oficial la Legia Varșovia, echipa cu cei mai periculoși ultrași din Europa

Adevarul acum 3 ore
Fostul selecționer al naționalei de fotbal a României, Edi Iordănescu, va fi noul antrenor al echipei poloneze Legia Varșovia, a anunțat clubul, joi, pe site-ul său oficial.

A murit Radu Stroe, fost deputat al PNL în mai multe legislaturi și ministru de Interne

Ziua Constanta acum 8 ore
Partidul Național Liberal își exprimă regretul profund față de trecerea în neființă a lui Radu Stroe, liberal convins, om de stat și coleg de nădejde. Radu Stroe a fost deputat al PNL în mai multe legislaturi, ministru de Interne, secretar general a

Un avion cu peste 200 de pasageri s-a prăbușit în India (VIDEO)

Ziua Constanta acum 12 ore
Momente de groază în India! Un avion Air India cu cel puțin 242 de pasageri la bord s-a prăbușit joi, la scurt timp după decolare, pe un aeroport din statul Gujarat din vestul Indiei, au anunțat mai multe mass-media locale, potrivit Agerpres. Potriv

Radu Drăguşin are un nou antrenor la Tottenham: Thomas Frank / ”Numim unul dintre cei mai progresivi şi inovatori antrenori principali din acest sport”

G4Media acum o ora
Clubul Tottenham Hotspur , la care este legitimat Radu Drăguşin, a anunţat, joi, că noul antrenor al echipei engleze este danezul Thomas Frank, în vârstă de 51 de ani, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul con

Mihai Fifor: „Răbdarea PSD a ajuns la limită!” Acuze dure la adresa partenerilor de negocieri

HotNews acum 8 ore
Președintele organizației județene a PSD din Arad, Mihai Fifor, a afirmat, într-o postare pe Facebook, că PSD nu are motive să rămână la masa negocierilor privind noua guvernare dacă are parteneri care „confundă negocierile cu bășcălia”. „Răbdarea P

Emisiunile zilei vineri, 13 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 48 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ai jucat la Loto? Vezi aici numerele câștigătoare la extragerea de joi, 12 iunie 2025

Ziua Constanta acum 3 ore
Joi, 12 iunie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 8 iunie, Loteria Română a acordat 25.912 câștiguri in valoare totală de peste 2 milioane de lei. Numerele câ

Gândul prezintă Marius Tucă Show – vineri, 13 iunie, de la ora 20.00

Gandul acum 2 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii, sociologul Mirel Palada vine cu ultimele cifre ale încrederii invest

Vremea

București
acum

21°
vin.

19°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

15°/25°
lun.

19°/29°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

12°/23°
lun.

13°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/23°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/23°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/22°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/26°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°