La numai câteva zile după întreruperea discuţiilor cu Occidentul privind programul nuclear iranian, comandantul adjunct al Gărzii Revoluţionare (o ramură a armatei iraniene) a anunţat că în curând va fi război şi că Allah se va asigura că forţele lui vor câştiga.
Ultima rundă de discuţii care a avut loc săptămâna trecută, al Moscova, între Iran pe de o parte şi SUA, Marea Britanie, Franţa, China, Rusia şi Germania, pe de altă parte, s-a încheiat fără un acord privind programul nuclear iranian.
Generalul Hossein Salami, comandantul adjunct al Gărzii Revoluţionare, s-a lăudat într-un interviu televizat, că „Iranul are control total asupra tuturor intereselor inamicului în întreaga lume şi este pe cale de a ajunge să fie echivalent cu puterile mondiale", scrie website-ul american www.wnd.com, care preia Agenţia de Ştiri a Republicii Islamice (IRNA). Comandantul a subliniat că programul nuclear al Iranului este ireversibil.
Salami a mai spus că războiul e inevitabil şi că forţele iraniene sunt pregătite.
„Actualele sancţiuni nu vor face decât să ajute Iranul să progreseze, iar rachetele balistice iraniene pot ţinti portavioanele inamicului cu acurateţe de 100%", a avertizat el. „Planul operaţional al Gărzii Revoluţionare include o rază de descurajare în regiune, unde toate interesele inamicului au fost identificate şi, , în caz de război, toate acele interese vor fi atacate", a spus Salami.
Comandanţii Gărzii au mai spus anterior că toate bazele militare americane din regiune sunt ţintite cu rachete şi vor fi atacate dacă America atacă Iranul.
1000 de rachete balistice
Salami a mai spus că rachetele balistice iraniene pot avea o viteză de câteva ori mai mare decât cea a suntetului şi nu pot fi urmărite şi distruse uşor. „Avem un stoc atât de mare de rachete de apărare, încât uneori fraţii noştri din Gardă nu mai au spaţii de depozi