Nu poţi să deschizi televizorul fără să dai peste alt episod al telenovelei Năstase, o Nouă Elodie devenită obsesie naţională şi ajunsă în marginea absurdului. Pe marginea unei nefericite împrejurări, cât se poate de limpezi în felul ei (dacă m-aş fi aflat în locul lui Năstase, aş fi procedat la fel – poate, trăgând ceva mai bine...) se brodează şi se fantazează de-a dreptul maladiv şi tot mai mult cu ignorarea logicii. Feciorul lui Năstase declară că l-a auzit pe poliţistul nr. 2 spunând poliţistului 1 „Bine că nu te-a muşcat!”. Cine să-l muşte şi de ce? Năstase? Ce tâmpenie mai o fi şi asta? Văd că-i luată de bună, deşi-s convins că, de fapt, propoziţia suna „Bine că nu te-a împuşcat!”, nu „muşcat”, cum, în emoţiile clipei, a receptat-o Năstase jr. N-o corectează nimeni, aşa că rămâne cum am vorbit în tren: canibalul Năstase era cât pe ce să... muşte un ofiţer de poliţie. Ca să ce?

A doua temă-caşcaval pentru televiziuni o constituie epopeea plagiatelor, lista suspectaţilor îmbogăţindu-e, mai nou, cu alte două nume, Liiceanu şi Cărtărescu. Nu-s în temă, n-am cum să mă pronunţ, dar în ce priveşte plagierea în tezele de doctorat, e de mirare că atât de târziu s-a spart buba. N-or fi chiar toate plagiate; cu siguranţă însă, majoritatea conţin snopuri de fraze vag reformulate din lucrările altora, dacă nu chiar pagini şi capitole întregi copiate pur şi simplu. Câtă vreme nimeni nu se sesizează că, de ani buni, pe internet, se oferă tot soiul de teze, de la cele de licenţă la cele de doctorat, la preţuri modice şi cu livrare imediată, este clar că doctoromania românească (arunci c-o pietricică într-o stradă cât de cât aglomerată şi dai peste un „dottore”!) a scos de mult teza de sub imperiul cercetării şi contribuţiei personale, rezumând-o la „cărţile din cărţi se fac”, cu ghilimele cel mult subînţelese...

Schimb canalul şi dau peste suficienta şi