* la nivelul judeţului nostru sunt 1.500 de cereri pentru subvenţia la lapte şi 15 cereri pentru agricultura ecologică
Ministerul Agriculturii a anunţat că prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va începe acordarea a două forme de sprijin, respectiv plăţile pentru producătorii de lapte din zonele defavorizate şi pentru agricultura ecologică.
Prima formă de sprijin financiar vizează producătorii de lapte care deţin minimum două vaci de lapte şi se află în zone defavorizate. Suma totală ce urmează a se plăti beneficiarilor pentru ajutorul specific este de 21,12 milioane euro pentru un efectiv de aproximativ 257.000 capete vaci de lapte eligibile, respectiv 74.911 beneficiari. Cuantumul determinat este de 86,37 euro/cap de vacă. La nivelul judeţului nostru, APIA Brăila a comunicat că sunt înregistrate 1.501 cereri verificate pentru un efectiv de 6.371 animale, valoarea totală a sprijinului financiar autorizat pentru plată fiind de circa 506.521 euro, adică echivalentul a 2,207 milioane lei.
În ce priveşte ajutorul specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură, la nivel naţional, vor beneficia peste 7.000 de agricultori, de două ori mai mulţi decât anul trecut. La nivelul APIA Brăila au fost depuse 22 de cereri pentru producţia vegetală, dintre care 15 au fost declarate eligibile, pentru o suprafaţă de 841,42 ha. De asemenea, suma autorizată la plată aferentă cererilor depuse de fermierii brăileni este de 29.364 euro, adică echivalentul a 127.953 lei.
Potrivit MADR, în conformitate cu HG nr. 759/2010, cuantumul plăţii anuale suplimentare pe exploataţie se calculează de APIA după finalizarea verificărilor. Calculul se realizează prin raportarea plafoanelor alocate la numărul de beneficiari eligibili, pentru fiecare dimensiune a exploataţiei din pr