Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu-l mai caută nimeni pe Narcis Ianău, vocea care a surprins la "Românii au talent"

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 30 iunie 2012 ·

Băcăuanul Narcis Ianău a făcut senzaţie, anul trecut, la "Românii au talent" cu vocea sa incredibilă de contratenor, dar acum nu mai are nici un concert.

Cei trei juraţi au fost fermecaţi de talentul său, însă în finală, în urma voturilor telespectatorilor, a ratat la mustaţă marele premiu. Participarea la emisiune i-a adus însă celebritatea la care înainte doar visa şi luni întregi după aceea abia făcea faţă solicitărilor de a susţine concerte. Mai mult, cu ajutorul Alteţelor Lor Regale Prinţul Paul şi Prinţesa Lia ai României, a mers să studieze câteva săptămâni în Germania, cu o bursă specială, potrivit cancan.ro

Momentul de glorie s-a dus însă, iar acum nu-l mai caută aproape nimeni pentru concerte sau chiar cântări la nunţi, căci a onorat de-a lungul timpului şi astfel de solicitări. Ultimul spectacol l-a susţinut de Ziua Internaţională a Copilului, în comuna sa natală, iar acum agenda sa e goală, motiv pentru care artistul este extrem de trist.

"Anul trecut am avut multe concerte, dar anul acesta nu am avut mai nimic. Aş fi dorit să am mai multe, să fi fost la Eurovision, de exemplu, să am o piesă lansată, dar majoritatea compozitorilor cunoscuţi nu vor să se implice să compună pentru mine, deşi eu pot cânta orice tip de muzică. Mi-aş dori să am un impresar care să mă ajute, dar n-am reuşit", a spus el pentru cancan.ro.

Narcis a terminat, săptămâna trecută, clasa a X-a şi, în ciuda absenţelor care s-au adunat în perioada când s-a aflat în Germania cu bursă, a avut o medie frumoasă, peste 9, şi chiar a luat premiu.

Băcăuanul Narcis Ianău a făcut senzaţie, anul trecut, la "Românii au talent" cu vocea sa incredibilă de contratenor, dar acum nu mai are nici un concert.

Cei trei juraţi au fost fermecaţi de talentul său, însă în finală, în urma voturilor telespectatorilor, a ratat la mustaţă marele premiu. Participarea la emisiune i

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 44 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°