Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrifuga dementă și tăcerea Occidentului

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 30 iunie 2012 ·

Guvernul Ponta și păpușarii săi au aruncat România într-o cursă dementă împotriva instituțiilor statului de drept. Suntem toți prinși într-o mișcare centrifugă ce ne îndepărtează de centrul funcțional al statului. În fiecare zi, o instituție ce ar putea împiedica socotelile USL e castrată sau atacată frontal. Totul, în numele preluării puterii absolute. Între timp, Vestul tace profund. Și încurajator pentru atacatori.

Ultima știre din șirul monstruozităților a venit vineri dimineață. Ministrul educației a „reorganizat“ Consiliul care ar fi trebuit să ia, chiar vineri, decizia în cazul Ponta - plagiat. E evidentă intenția de albire a lui Ponta, care tocmai declarase într-un interviu pentru El Pais că va demisiona dacă e dovedit plagiator. Cine să-l mai dovedească? Ambele instituții cu atribuții, Consiliul de Etică și Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, au fost schimbate peste noapte de servitorul credincios de la Ministerul Educației.

În ultimele două zile am înregistrat alte două lovituri la adresa unor instituții fundamentale ale statului de drept.

Mai întâi, guvernul a decis mutarea Monitorului Oficial în subordinea sa. Hotărârea părea să aibă ca scop să întârzie publicarea deciziei CCR privind reprezentarea României la Consiliul European. S-a dovedit însă că mișcarea era decisivă pentru Dan Voiculescu și tentativa sa de a scăpa de la o posibilă sentință în procesul său de corupție. Același Monitor Oficial a devenit indispensabil în „rezolvarea pozitivă“ a cazului Ponta.

Apoi, nemulțumiți de cele trei decizii defavorabile ale Curții Constituționale, USL-iștii au atacat frontal Curtea. E primul pas - au declarat surse politice pentru colegii mei de la HotNews.ro - pe drumul suspendării președintelui Băsescu.

Acesta e doar bilanțul ultimelor zile.

Reacția la toate aceste încă

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suma uriașă pe care statul român o cheltuie anual pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari

Adevarul acum 41 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat cât cheltuie statul român, anual, pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari. Asta nu include indemnizaţia de hrană și norma de hrană.

Ce urmează după decizia CCR privind declarațiile de avere? Nicușor Dan a cerut intervenția Parlamentului. În ce condiții s-ar putea face asta și cât poate dura: „Va conta foarte mult voința politică”

HotNews acum 4 ore
„În cazul în care motivarea deciziei identifică deficiențe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate”, transmitea președintele Nicușor Dan, la scurt timp după decizia CCR privin

Haos pe autostrăzile din Germania, după ce Google Maps a arătat în mod eronat că sunt închise. Harta s-a umplut de puncte roșii

Adevarul acum 22 minute
O eroare Google Maps a provocat haos în infrastructura rutieră din Germania, după ce aplicaţia de navigaţie a raportat în mod eronat că mai multe autostrăzi au fost închise.

Trump acuză China că a „încălcat în totalitate” acordul cu SUA privind tarifele

G4Media acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că China a încălcat “în totalitate” acordul privind tarifele cu Statele Unite, transmite agenția Reuters. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - „China, poat

Tudorel Toader, despre decizia CCR privind declarațiile de avere- „Nu rezonează cu statul de drept. E o coincidență stranie, înainte de final de mandat”

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul judecător constituţional Tudorel Toader a avut o reacție cu privire la decizia CCR privind declaraţiile de avere. Într-o intervenție telefonică la Digi24, Toader a subliniat că, până la o eventuală revizuire a Constituției, decizia trebuie re

PNRR: România a reușit sa mai deblocheze înca 70 de milioane de euro din fondurile suspendate

Mediafax acum 3 ore
Problema a apărut după ce Bruxelles-ul a considerat că anumite numiri în funcții de conducere la companiile de stat din energie nu au respectat procedurile asumate prin jalonul 121 din PNRR. Aceste nereguli s-au referit la numiri făcute înainte de i

Roland Garros: Jaqueline Cristian se oprește în turul trei, fiind eliminată de Iga Swiatek

Mediafax acum 46 minute
Deși primul set a fost dominat clar de Swiatek, care s-a impus cu scorul de 6-2, românca de 26 de ani a oferit o replică bună în setul secund, punând-o în dificultate pe tripla campioană de la Paris și salvând o minge de meci. Totuși, poloneza a înc

Dominic Fritz, concluzie în urma întâlnirii de la Cotroceni: „Statul este prea gras şi trebuie să facă o cură de slăbire”

Adevarul acum 3 ore
Dominic Fritz, preşedintele interimar al USR, a precizat vineri, 30 mai, că în cadrul discuţiilor de la Palatul Cotroceni avute cu Nicușor Dan, alături de ceilalți lideri ai partidelor pro-europene, nu au fost făcute înţelegeri pe funcţii sau postur

Ilie Bolojan anunță finalizarea reducerilor de personal la Senat: economii de 3,5 milioane de euro anual, în urma eliminării a 150 de posturi

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan, președintele Senatului, a anunțat vineri, 30 mai, că procedura de reducere a personalului din cadrul camerei superioare a Parlamentului României a fost finalizată.

Premierul interimar merge duminică în zonele afectate de inundații: Suntem alături de oameni

Mediafax acum o ora
„Suntem alături de oameni și, încă din primele ore, forțele de intervenție au acționat pentru protejarea vieții cetățenilor, a bunurilor și limitarea pagubelor în comunitățile afectate de inundații. La nivelul Guvernului vom mobiliza în continuare r

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
dum.

16°/21°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

13°/23°
lun.

16°/26°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/29°