Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Armada“ finaliştilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 iunie 2012 ·

Şapte componenţi ai lotului actual al Spaniei se află în faţa celei de-a treia finale consecutive, iar alţi patru au fost şi ei în lot la performanţele Spaniei de la CE 2008 şi CM 2010.

Spania a deplasat la Euro 2012 un lot plin de fotbalişti obişnuiţi cu marea performanţă. Şi nu doar la echipele de club, ci chiar la naţională. Del Bosque a mizat pe 19 dintre fotbaliştii care au luat Cupa Mondială în Africa de Sud, iar dacă Puyol şi Villa nu ar fi fost accidentaţi, ibericii ar fi avut în lot 21 de campioni mondiali. Spaniolii au însă un nucleu important de jucători care se va afla în faţa celei de-a treia finale consecutive, iar dacă îi socotim şi pe cei care au stat pe bancă în 2008 şi 2010, selecţionerul are la dispoziţie o întreagă echipă de campioni europeni şi mondiali.

La un pas de tripla istorică

Spania poate deveni prima echipă din istoria fotbalului care realizează tripla victorioasă Euro-Mondial-Euro. Germania a fost la un pas de această performanţă, însă după ce a câştigat CE 1972 şi CM 1974 a pierdut în finală, la penalty-uri, CE din 1976, în faţa Cehoslovaciei. Miercuri seara, Spania a ajuns la 11 meciuri consecutive la Euro în care n-a fost înfrântă şi are 9 meciuri la rând în fazele finale ale CE şi CM în care n-a primit gol.

Casillas a ratat jubileul

Căpitanul ibericilor, Iker Casillas, a fost aproape de o mare performanţă. El putea bifa victoria cu numărul 100 sub tricoul Spaniei, dar întrucât meciul s-a terminat 0-0 în timpul regulamentar, a rămas tot la borna 99. Iker e liderul de selecţii al naţionalei Spaniei din toate timpurile, având 136 de meciuri jucate, din 2002 şi până în prezent. Pe locul doi e un alt portar de legendă, Andoni Zubizareta, 126 de selecţii, iar pe trei Xavi Hernandes, 114 meciuri la naţională.

Del Bosque îşi laudă defensiva

Vicente Del Bosque, care înain

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 26 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 24 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Premierul Marcel Ciolacu: Introducem azi salariul minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali. Urmărim protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 43 minute
Premierul Marcel Ciolacu, a anunţat că în şedinţa de Guvern de vineri Executivul introduce salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali, el precizând că se urmăreşte protejarea

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

CNAIR anunţă restricţii pentru maşinile de peste 7,5 tone în perioada Rusaliilor

Mediafax acum o ora
CNAIR informează participanţii la trafic că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de 22 iunie (sâmbătă), 23 iuni

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 2 ore
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Șansa de a ne trezi bogați în UE

Ziua News acum 54 minute
Rețineți o cifră. Cifra 36. Adăugați-i zerourile necesare. Ca să iasă 36 de miliarde. Și scrieți la capătul lor „euro". Aceasta este suma calculată de experți, ca intră în România în fiecare an de pe urma concetățenilor noștri care muncesc în străin

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

29°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°