Podul peste Dunăre, care va uni localităţile Calafat şi Vidin, va fi gata abia în luna ianuarie a anului viitor, termenul de finalizare a lucrărilor fiind întârziat de partea bulgară, partea română terminând lucrările de infrastructură în proporţie de 95 la sută.
Autorităţile române, împreună cu comisarul european Johannes Hahn, au vizitat, sâmbătă, podul pentru a vedea care este stadiul lucrărilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Comisarul european nu s-a declarat un tehnician sau specialist în inginerie, datele despre lucrări fiindu-i puse la dispoziţie de autorităţile române, dar s-a bucurat să vadă că şi sâmbata, muncitorii lucrau la infrastructura podului.
"Vizitez acest pod pentru că este un simbol, întrucât reuşte într-adevăr să unească două popoare ale Europei. Am muncit mulţi ani pentru a ajunge la acest nivel al lucrării şi sperăm ca la finalul anului să fie edificat şi finalizat. Şi infrastructura va fi finalizată odată ce podul va putea fi folosit, iar acest lucru ajută la o mai bună colaborare, nu doar între Bulgarie şi România, pentru că în toată această regiune, pe o suprafaţă de 630 de kilometri există un singur pod, iar acum avem altul şi sperăm ca în timp să avem mai multe poduri, pentru că este nevoie ca acestea să facă o mai bună legătură între cele două naţiuni, pentru a deveni un real suport pentru activităţile de comerţ şi oportunităţi pentru ca oamenii să interacţioneze nu doar folosind feriboturile", a declarat comisarul european, Johannes Hahn.
Delegatul Uniunii Europene a fost însoţit de ministrul de Interne, Ioan Rus, de prefectul judeţului Dolj, Elena Costea, de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, dar şi de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Vasile Preda.
Vasile Preda a declarat că amânările de la un an la altul pot fi puse pe seama constructorilor bulgari.
"Pr