Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Părinţii fetiţei care a murit în fântâna din curte i-au păstrat intacte hainele şi jucăriile! "În fiecare zi ne gândim la Georgiana"

Publicat in Cancan, duminică 1 iulie 2012 ·

Dor. Tatăl micuţei spune că de câte ori îi este greu merge în camera Georgianei pentru a se linişti Tragedie. În acest loc s-a aflat fântâna în care şi-a găsit sfârşitul fetiţa de trei aniDupă pierderea Georgianei, Ion şi Irina Văcăruş au fost urmăriţi de ghinion. De parcă nu era destul că pierduseră un copil, Alina, cealaltă fată, în vârstă de cinci ani, le-a fost luată de autorităţi şi internată într-un centru de plasament. Tatăl ei a semnat, într-o zi în care consumase ceva mai mult alcool, o hârtie în care declara că nu poate să aibă grijă de ea. "Prietenul" său de pahar a dus-o la Protecţia Copilului şi fata a ajuns în plasament. După atâtea necazuri, familia va avea parte, totuşi, de o bucurie: Irina este însărcinată în luna a opta şi aşteaptă să nască.

Cei doi trăiesc mai mult decât modest, dar sunt oameni iubitori şi oneşti. În momentul în care i-am întrebat dacă şi-au revenit după pierderea Georgianei, lacrimile au început să curgă şiroaie pe feţele lor. Suferă în continuare.

"Zi şi noapte ne gândim la Georgiana, aş face orice să pot da timpul înapoi. Am astupat blestemata aia de fântână în care şi-a găsit sfârşitul micuţa mea, măcar atât să fac. O ducem destul de greu, nu am reuşit să termin nici casa", spune, necăjit, Ion Văcăruş.

Efort. Ion Văcăruş se chinuie din greu să termine lucrările la casăUn lucru este îngrijit însă ca un adevărat tezaur: camera Georgianei. Dacă totul în jur pare că mai are puţin şi se prăbuşeşte, încăperea fetiţei e plină de viaţă. Sute de jucării, hăinuţele cu care mergea la grădiniţă, chiar şi ghetuţele copilei sunt ţinute ca nişte comori. O explozie de culoare într-un contrast aproape supranatural cu restul casei, curtea, privirile secătuite ale părinţilor. Cei doi merg des la mormântul fetiţei şi aprind câte o lumânare. Nu e un monument impozant, dar, pe crucea din fier, numele Georgianei este sc

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 40 minute
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul

News.ro acum 48 minute
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 44 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 34 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Kristof Lajos, supranumit „antrenorul de genii”, CONDAMNAT pentru viol şi agresiune sexuală. Ce „mișcare” ar fi făcut pentru a-și diminua pedeapsa

Gandul acum 13 minute
Kristof Lajos, cel supranumit „antrenorul de genii”, a fost condamnat la 13 ani şi 3 luni pentru viol şi agresiune sexuală. În plus, trebuie să plătească suma de 100.000 de euro către copiii agresaţi. Decizia nu este definitivă. Potrivit informațiil

Bilanțul inundațiilor devastatoare din Texas a ajuns la 82 de morți. În continuare, zeci de copii sunt dați dispăruți

Gandul acum o ora
Cel puțin 82 de persoane, inclusiv 28 de copii, au murit în inundațiile devastatoare care au cuprins centrul statului Texas, iar alte 41 sunt date dispărute. Operațiunile de căutare continuă, în pofida condițiilor meteorologice extrem de dificile. 6

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 3,5% în primele cinci luni din 2025

Mediafax acum 36 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, serie brută, în luna mai 2025, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 0,1%, datorită creşterii înregistrate la comerţul cu

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Vremea

București
acum

31°
lun.

22°/41°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

20°/37°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

32°
lun.

21°/32°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

19°/31°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°