Dramă fără margini pentru o femeie din Recea, Neamț! Într-o singură zi, amărâta şi-a pierdut soțul şi trei din cei patru copii! Familia era săracă, iar văduva se plânge acum că n-are cu ce să-i înmormânteze pe cei dragi. Dramă fără margini pentru o femeie din Recea, Neamț! Într-o singură zi, amărâta şi-a pierdut soțul şi trei din cei patru copii! Familia era săracă, iar văduva se plânge acum că n-are cu ce să-i înmormânteze pe cei dragi.
Vasile Samson (41 de ani) şi trei copii ai lui au plecat, vineri, la pescuit. Bărbatul s-a oprit să dea la peşte pe malul drept al Siretului, iar Mihaela (14 ani), Răzvan (7 ani) şi Alexandru (4 ani) s-au dus pe partea cealaltă, să se bălăcească în voie. La un moment dat, mezinul a fost luat de apă, iar fratele şi sora lui au sărit să-l salveze. Copiii au dispărut însă la fund, sub ochii îngroziți ai tatălui lor. Bărbatul a plonjat ca să-i salveze, a prins un copil, dar... nu a mai ajuns la mal. Vineri, pompierii au scos din apă trupul mezinului şi pe cel al fetei, iar ieri i-au găsit pe băiatul mai mare şi pe tatăl lor.
Soția lui Vasile Samson, căreia i-a rămas acum doar o fetiță de trei ani, aproape că a leşinat când a aflat ce nenorocire a lovit-o. În stare de şoc, văduva n-a putut să îngaime decât că nu are bani să-şi îngroape bărbatul şi copiii. Primăria o va ajuta cu o parte din sumă, însă nu va acoperi costul înmormântărilor.