Cum arată un album cu abţibilduri subiective de la acest turneu final: poate multe lipite strîmb şi pictate naiv, dar bătrînii îmi spun că numai cu acestea voi rămîne
Un copil polonez, fericit că maşina de îngheţată e la el în curte. Dar în spatele euforiei a sforăit amărăciunea fotbalului îngust. Pentru o “naţională” istorică, au zguduit degeaba pădurile genealogice ca să iasă Boenisch şi Perquis.
Ultima furtună printre măslinii bătrîni ai Spartei. Crucea lui Karagounis a închis o epocă, iar inventivitatea lusitanului Santos i-a vopsit senectutea în auriu şi demnitate. Grecia, adică să vrei suficient de mult cît cifrele să se facă minuni.
Danemarca şi Irlanda. Două fete bătrîne, cea blondă la doar 40 de ani, dar sperioasă şi bîlbîită la şansa unei nunţi ireale. Cea verde, iremediabilă: vine la bal cu haine de parastas şi se întoarce plîngînd pe Insulă.
Armata harnică şi pripită a Rusiei: efervescentă în şerpuirile lui Dzagoev din Beslan, prizonieră în obsesia lui Advocaat pentru Kerjakov. Patrie mare cu idealuri asemenea, s-a risipit ca votca pe gîtul unui cazac ghiftuit.
Cehul Jiracek, potret între Conan şi Hristos. Un Poborsky transfigurat, în ritm cu ghepardul Gebre Selassie şi iuţeala lui Pilar. Cehia a fost poate echipa cea mai corectă cu calităţile, dar şi cu limitele sale. Ţineţi minte: Michal Bilek.
Basmul nemţesc a început fascinant, dar nu şi-a îndeplinit menirea: cînd să adoarmă copiii, adică să ridice trofeul, au apărut trosnetele pe care autorul Low le-a introdus în text. Fără lider, Germania e tanc periculos cu ghidaj daltonist.
Ucraina şi Suedia. Galben-albastre, îndoite cu amintiri, ambele ca două religii cu lideri autentici, Şevcenko şi Ibrahimovici, dar restul clerului adunat din sate fără cîini. Şi-au înghiţit momentele admirabile cu apă stătută.
Pentru Moutinho, Portugalia merita finala.
