Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat a fost ucis de o remorcă ce s-a desprins de automobilul care o trăgea şi a intrat pe contrasens

Publicat in Jurnalul, duminică 1 iulie 2012 ·

Un bărbat de 46 de ani, din Focşani, a murit, ier seară, într-un accident de circulaţie, produs în satul Lămoteşti, comuna Milcovul, după ce a fost lovit de o remorcă auto.

Potrivit poliţiştilor vrânceni, remorca unei maşini marca VW Transporter, condusă de un tânăr din judeţul Braşov, s-a desprins, a pătruns pe contrasens şi l-a lovit pe Paul Străchinaru care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers, pe marginea drumului.

Ulterior, remorca a avariat şi un autoturism parcat regulamentar. Deşi au ajuns rapid la faţa locului, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbatul din Focşani.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi efectuează cercetări pentru ucidere din culpă. Un bărbat de 46 de ani, din Focşani, a murit, ier seară, într-un accident de circulaţie, produs în satul Lămoteşti, comuna Milcovul, după ce a fost lovit de o remorcă auto.

Potrivit poliţiştilor vrânceni, remorca unei maşini marca VW Transporter, condusă de un tânăr din judeţul Braşov, s-a desprins, a pătruns pe contrasens şi l-a lovit pe Paul Străchinaru care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers, pe marginea drumului.

Ulterior, remorca a avariat şi un autoturism parcat regulamentar. Deşi au ajuns rapid la faţa locului, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbatul din Focşani.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi efectuează cercetări pentru ucidere din culpă.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale 2025, înregistrată la CCR

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României a înregistrat, marți, 06 mai, o cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Potrivit sursei citate, instanța constituțională urmează să st

Nicușor Dan acceptă invitația lui George Simion de a participa la dezbateri și confirmă că au fost deja discuții între echipele de campanie. „Dar a lipsit organizatorul”

HotNews acum o ora
Candidatul independent Nicușor Dan s-a arătat marți, într-o conferință de presă, dispus să participe la eventuale dezbateri electorale cu contracandidatul său, George Simion, care să fie organizate înainte de turul al doilea al scrutinului prezidenț

Ilie Bolojan felicită pe Friedrich Merz, noul cancelar al Germaniei și anunță planuri de întărire a relațiilor bilaterale

Ziua Constanta acum 39 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis felicitări noului cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, printr-un mesaj publicat pe platforma X. Bolojan a subliniat importanța parteneriatului strâns dintre cele două țări și și-a exprim

Anamaria Gavrilă amenință jurnaliștii: „Sunteți pe cale de dispariție. Abia aștept să vă văd gone” | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a avut o nouă ieșire nervoasă la adresa presei, marți, 6 mai, pe holurile Palatului Parlamentului.

Premierul interimar Cătălin Predoiu, primele discuții cu miniștrii din Cabinet, după preluarea mandatului

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu are, miercuri, discuţii cu miniştrii din Cabinet, după preluarea mandatului, întâlnirile urmând să aibă loc începând cu ora 9.00. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, 5 mai 2025, pe M

Cursul euro-leu la un maxim istoric! Euro a trecut pragul de 5 lei

Ziua Constanta acum 6 ore
Moneda națională s-a depreciat marți, în raport cu euro. Mai exact Banca Națională a României (BNR) a calculat un curs de la 5,0378 lei, în creștere cu 6,03 bani (+1,21%) față de cotația precedentă, de 4,9775 lei. Astfel, astăzi a fost înregistrat u

Fiica guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a demisionat din Comitetul reprezentanţilor Fondului Proprietatea

Ziua Constanta acum 2 ore
Ileana-Lăcrămioara Isărescu, fiica guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a demisionat din Comitetul reprezentanţilor Fondului Proprietatea. Anunțul Bursei de Valori București ”Franklin Templeton International Services S.À

Un deputat POT demisionează din partid, după mesajul primit de la Anamaria Gavrilă: „Mă ameninţă că o să intru cu capul în gard şi s-ar putea să rămân fără răsuflare”

Adevarul acum 2 ore
Deputatul Dorin Popa a demisionat din Partidul Oamenilor Tineri și din grupul parlamentar, acuzând-o pe lidera formațiunii, Anamaria Gavrilă, că i-a trimis un mesaj de amenințare.

Ministrul israelian de finanțe spune că Gaza va fi complet distrusă. Ofensiva israeliană, relansată sub numele de cod „Carele lui Ghedeon”

Adevarul acum 19 minute
Ministrul israelian de finanțe, de extremă dreapta, Bezalel Smotrich, a făcut această declarație în timpul unui discurs la o conferință din așezarea ocupată Ofra din Cisiordania, relatează The Guardian.

Ce vor discuta Vladimir Putin și Xi Jinping în cadrul întâlnirii „între patru ochi” de la Moscova. Anunțul Kremlinului

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping vor discuta joi, la Moscova, despre conflictul din Ucraina și relațiile dintre Rusia și Statele Unite, a anunțat marți Kremlinul, potrivit agențiilor France Presse și Agerpres. „Cele

Vremea

București
acum

21°
mar.

13°/23°
mie.

12°/25°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
Iasi
acum

18°
mar.

11°/18°
mie.

10°/15°
joi

9°/13°
vin.

9°/10°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/19°
mie.

13°/22°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

11°/18°
mie.

9°/17°
joi

8°/15°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°