Întrebat dacă l-a sunat Traian Băsescu, să-l felicite, Blaga a zis ferm că nici vorbă. Nu mai e pedeleul pe care l-aţi înjurat. Spre deosebire de al lui Boc, pedeleul lui Blaga s-a născut independent de Băsescu. Băsescu nici nu mai există. Ca în maneaua lentă fredonată de Bercea mondialu la încarcerare, "tu nu spui nimic/ eu nu spun nimic/mi-am dat seama ce-am pierdut/când nu te-am mai avut...”
"Probabil că a fost ocupat în această perioadă”, bănuia noul şef al lui Igaş. Dar cu ce să fie ocupat preşedintele? Păi, cu de-ale ţării. Cu croşetatul fularelor pentru Năstase, cu plagiatu', şi-o să vedeţi câte mai are pe mânecă, până la alegeri.
Pentru ca pedeleul lui Blaga să lucreze în linişte şI independent de Băsescu, trebuie să-i sape cineva organizat pe uselişti. S-a sacrificat preşedintele, cine s-o facă? Cine să dea presei de lucru între meciuri? Căci, vorba marinarului, ţara e în criză iar Ponta, la Bruxelles. L-a mâncat chestia asta cu Bruxelles-ul, mai ales că în materie de UE e singurul dottore.
Din ce în ce mai convinşi că au pierdut puterea fiindcă n-au comunicat la timp şI cu talent, aroganţii s-au scuturat de aroganţi. Nici urmă de Udrea, de Baconschi, de Roberta. Au rămas cu competenţii simpatici, comunicatorii Boureanu, Canacheu, Cotoi, Flutur, Igaş. Urmând pilda lui Popye, câte unul mai mârâie a plagiat deşi masteratelele lor s-au născut pe net. Dar netul nu se pune. Las' că ălui bătrân i s-a cam fâlfâit de şcoală, după cum I se destăinuia la o halbă lui Patapievici, dar a dat viaţă tâmpeniei scremute cu "il dottore” ca să-şi arate muşchii la suspendare.
Din păcate, în treacăt fie zis, useleiştii se arată sfioşi, pierd tempo-uri importante, nu marchează când e poarta goală. Vorbim despre marile tunuri useliste pe care Blejnar le boloboroseşte şi-n somn, despre golăniile care au scos lumea în stradă la minus