Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Detalii şocante despre dezmăţul din Serbia! Scandalul care va arunca în aer federaţia! Vezi ce oficial FRF le-ar fi adus băutură juniorilor under 19!

Publicat in Cancan, duminică 1 iulie 2012 ·

CARIERĂ. Dumitru Moraru are strânse 39 de prezenţe în naţionala României, iar în prezent ocupă funcţia de antrenor cu portarii la loturile de juniori REBELI. Mai mulţi dintre tinerii "tricolori" care au fost prezenţi în Serbia nu au respectat programul, destrăbălându-se după bunul placChiar dacă echipa se pregătea de o partidă decisivă cu Serbia pentru calificarea la turneul final european, o serie de fotbalişti au fost prinşi cu băutură în cantonament şi pe la terasele din Novi Sad. Detaliile dezmăţului au fost confirmate chiar de către directorul tehnic al lotului, Mihail Marian, într-un raport detaliat. Imediat au fost luate şi măsuri, tehnicianului Ovidiu Stângă nu i s-a mai prelungit contractul, iar o serie de jucători au fost suspendaţi de la acţiunile naţionalei. După ce lucrurile s-au mai liniştit, noi detalii au mai apărut în jurul episodului petrecut în Serbia. Se pare că, pe timpul cantonamentului din Serbia, haosul a fost la putere, conform unor surse apropiate. Numeroşi fotbalişti au ieşit din programul impus de către staff-ul tehnic condus de Ştefan Iovan. "Tricolorii" mici comandau direct în cameră bere şi, ca să nu fie descoperiţi, apelau la unul dintre antrenori. Se pare că prietenul jucătorilor era Dumitru Moraru, antrenorul cu portarii, susţin surse din anturajul jucătorilor. Fostul internaţional şi-ar fi ajutat în dese rânduri elevii, acest detaliu rămânând departe de urechile celorlalţi membri ai staff-ului.

CARIERĂ. Dumitru Moraru are strânse 39 de prezenţe în naţionala României, iar în prezent ocupă funcţia de antrenor cu portarii la loturile de juniori REBELI. Mai mulţi dintre tinerii "tricolori" care au fost prezenţi în Serbia nu au respectat programul, destrăbălându-se după bunul placChiar dacă echipa se pregătea de o partidă decisivă cu Serbia pentru calificarea la turneul final european, o serie de fotbalişti au fo

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum o ora
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 26 minute
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Peste 4.000 de alegători au votat în primele 13 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Două persoane au votat în Federaţia Rusă şi 5 în Ucraina / PREZENŢA în timp real

News.ro acum 46 minute
Peste 4.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 13 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. O persoană a votat la secţia deschisă în Federaţia Rusă

Cod Galben de ceață pentru Tulcea și Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de tip COD GALBEN valabilă în intervalul 30-11-2024 ora 6:00 până la 30-11-2024 ora 9:00. Este vizată Zona continentală a județului Constanța, respectiv zona localităților: Medgidia, Cer

Peste 4.000 de români au votat în secţiile din străinătate până sâmbătă, la ora 9.00

Mediafax acum 34 minute
Potrivit site-ul AEP cu prezenţa la urne, numărul total al voturilor din străinătate era sâmbătă dimineaţa de peste 8.300. Dintre acestea, peste 4.300 de voturi au fost exprimate prin corespondenţă. Pe listele suplimentare erau înregistrate cu puţin

Un diplomat rus afirmă că posibilitatea unor noi teste nucleare rămâne o chestiune deschisă

News.ro acum 2 ore
O posibilă reluare a testării armelor nucleare de către Moscova rămâne o chestiune deschisă, în perspectiva politicilor ostile ale SUA, a declarat, sâmbătă dimineaţă, un înalt diplomat rus, relateză Reuters. ”Aceasta este o chestiune inevitabilă”, a

Volkswagen respinge propunerile sindicatului de reducere a costurilor, conflictul de muncă se intensifică

News.ro acum 2 ore
Volkswagen, sub presiunea costurilor ridicate şi a concurenţei chineze, a respins vineri propunerile sindicatului de reducere a costurilor, cu doar câteva zile înaintea grevelor planificate, menite să evite închiderile de fabrici fără precedent, tra

Traficul pe Valea Oltului, în zona în care au căzut stânci uriașe de pe versanți, a fost reluat. Recomandări pentru șoferi VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost reluat în noaptea de vineri spre sâmbătă, 30 noiembrie, pe DN 7, Valea Oltului, în zona unde au căzut stânci de pe versanţi. DRDP Craiova a anunțat că, începând cu ora 04:00, a fost reluată circulaţia pe DN 7, Valea Oltului, î

Ultima repetiţie generală pentru parada militară de 1 Decembrie are loc sâmbătă, la Arcul de Triumf

Adevarul acum o ora
Repetiţia generală pentru parada militară naţională din Bucureşti va avea loc sâmbătă, între orele 10,00 şi 13,00, la Arcul de Triumf.

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°