Criza politică din România este un cadou nesperat pentru partidele populiste, cred politologii.
Dincolo de controversa academică pe tema cazului de plagiat al premierului Victor Ponta, subiectul are numeroase implicaţii politice. Spre deosebire de cazurile precedente din Europa (preşedintele Ungariei şi ministrul Apărării din Germania), actorul acuzat de plagiat în România joacă un rol-cheie în orchestra politică. Scandalul răzbate dincolo de graniţele ţării, iar opinia publică nu se mai fereşte să spună „România - stat cu regim autoritar". Pe fondul acestui climat, nimic bun nu se vede la orizont, spun analiştii politici.
„În cazul în care Guvernul Ponta rămâne pe poziţiile actuale, putem asista la o dramatizare a vieţii politice, cu anchete DNA şi o decredibilizare continuă a elitelor. Din care va avea de câştigat populismul. Populismul asta spune: elitele sunt prea corupte ca să ne mai conducă, trebuie să conducă reprezentanţii poporului. Şi cine are un astfel de discurs astăzi? Partidul Poporului Dan Diaconescu. Într-un asemenea scenariu, viaţa politică din România va deveni foarte imprevizibilă. În 2000 am asistat la o ascensiune a Partidului România Mare, în contextul unei crize naţionale. Acum, criza este mondială", afirmă politologul Cristian Pârvulescu.
Profesorul universitar de ştiinţe politice Alexandru Radu este convins de veridicitatea verdictului de plagiat în cazul Ponta. El spune că „este îngrijorătoare maniera de guvernare a Cabinetului Ponta, în condiţiile în care, la începutul mandatului, însuşi premierul spunea că va aşeza legea înaintea oricăror interese". „Este un joc de care pe care între USL şi PDL. Demisia lui Ponta ar însemna înfrângerea USL. E greu de crezut, însă, că el îşi va da demisia. Constituţional, are o majoritate puternică în Parlament", mai spune Radu.
„Ca în Germania nazistă"
Ziariştii Cristian