Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru contrabandişti de ţigări care au oferit 50.000 de euro unui poliţist de frontieră, arestaţi UPDATE

Publicat in Adevarul, duminică 1 iulie 2012 ·

Patru bărbaţi prinşi în flagrant după ce au introdus în ţară ţigări de contrabandă au fost arestaţi pentru 29 de zile de Judecătoria Iaşi. Aceştia sunt cercetaţi şi pentru că, în luna mai, au promis unui poliţist de frontieră 50.000 de euro pentru a interveni la colegi să nu îi controleze la graniţă.

Ora 11.00 Aurel Rotaru, Gheorghe Amărfoa, Bogdan Eduard Oşoianu şi Lilian Popanau fost aduşi la Tribunalul Iaşi, pe 2 iulie. Magistraţii vor hotărî dacă vor admite recursul bărbaţilor şi vor dispune cecetarea lor în stare de libertate.

Ora 22.41 Aurel Rotaru şi Gheorghe Amărfoae sunt cercetaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi pentru cumpărare de influenţă, contrabandă calificată, deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării peste limita a 10.000 ţigarete, respectiv complicitate la aceste infracţiuni, se arată într-un comunicat de presă de duminică al DNA.

Totodată, în acest caz sunt cercetaţi Bogdan Eduard Oşoianu şi Lilian Popan pentru contrabandă calificată.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în luna mai, Aurel Rotaru, prin intermediul lui Gheorghe Amărfoae, i-a promis unui agent de poliţie de frontieră din cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi - Sectorul Bivolari (denunţător în cauză) suma de 50.000 de euro pentru ca lucrătorii Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari să nu-şi îndeplinească atribuţiunile de serviciu timp de trei luni.

Opt persoane cercetate şi 3.144 de pachete cu ţigări confiscate de poliţiştii de frontieră ieşeni FOTO

"Banii au fost promişi pentru ca agentul respectiv să intervină pe lângă colegii săi şi să îi determine să le faciliteze inculpaţilor introducerea de ţigări în România din Republica Moldova prin alte locuri decât prin cele desti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 12 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 12 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 2 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 2 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°