Festivalul B'estfest se desfăşoară, anul acesta, între 6 şi 8 iulie, în Tunari şi aduce pe cele şapte scene nume mari ale muzicii internaţionale, pe toate gusturile. Garbage, Sellah Sue, Kreator, Pulp sau Negura Bunget sunt doar câteva trupe care vor concerta la festival.
B'estfest Summer Camp 2012 se desfăşoară pentru a doua oară pe malul lacului Pasărea, în comuna Tunari, din apropierea Bucureştiului, un fel de Woodstock autohton.
Anul acesta, organizatorii îi vor aduce, pentru prima dată în România, pe membrii trupei Garbage, dar şi pe Caro Emerald. Lor li se alătură Pulp, Royksopp, Selah Sue, dar şi B.U.G. Mafia, Paraziţii, Şuie Paparude, Subcarpaţi, Grimus, Les Elephants Bizarres şi mulţi alţii.
Biletele se vând la preţul de 125 de lei pentru o zi şi 265 de lei pentru trei zile, 15 lei fiind valoarea voucherului de camping. Tinerii de până la 26 de ani beneficiază de 50% discount din preţul biletului dacă vin în grup de cel puţin cinci persoane.
Printre numele noi, confirmate în programul Summer Camp, sunt: : Meeloox, Sophisticated Lemons şi Backstage Hero (România), precum şi DJ CA:RO (Marea Britanie), Ostava din Bulgaria şi Lucky Funeral, din Grecia.
Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti