Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro Insol: Dacă "băieţii deştepţi" nu acceptă condiţiile, denunţăm acordurile cu Hidroelectrica

Publicat in Gandul, duminică 1 iulie 2012 ·

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, a anunţat că vrea soluţii amiabile privind contractele directe de vânzare a energiei, urmând să iniţieze în iulie discuţii cu beneficiarii acordurilor, dar a adăugat că, dacă aceştia nu vor accepta noile condiţii, contractele vor fi denunţate.

"Ca administrator judiciar, ne-am manifestat disponibilitatea să găsim o soluţionare amiabilă, i-am invitat la discuţii săptămâna viitoare, a fost un apel public, prin media. Majoritatea dintre aceşti parteneri încă ai Hidroelectrica şi-au manifestat disponibilitatea de a participa la discuţii. Evident, nu vom mai fi în situaţia în care să acceptăm condiţii de negociere, de exemplu reducerea cantităţilor doar cu 5%. Dacă nu se vor finaliza în condiţiile dorite de Hidroelectrica, evident că vor avea aceeaşi soartă (vor fi reziliate, ca şi contractul cu Euro-P.E.C., n.r.)", a declarat Remus Borza, şeful Euro Insol, al emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV.

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în 20 iunie, la solicitarea Consiliului de Administraţie. Consiliul şi-a motivat cererea prin scăderea cifrei de afaceri şi creşterea datoriilor, pe fondul unui "dezastru de management" şi al secetei din 2011.

Euro Insol a denunţat marţi contractul cu Euro-P.E.C. Galaţi, din cauza datoriilor, în valoare de 37,8 milioane de lei, contract care a provocat perderi de 118,5 milioane de lei celui.mai mare producător de energie din România.

Euro-P.E.C. este una dintre cele zece firme, cunoscute ca "băieţii deştepţi", care cumpără energie de la Hidroelectrica prin contracte directe, la preţuri sub cele de pe piaţă.

În 2011 Euro-P.E.C. a cumpărat de la Hidroelectrica energie de 45,3 milioane de lei. Preţul mediu plătit de firma din Galaţi a fost de 141 lei/MWh, faţă de o medie 220 lei pe piaţa de profil OPCOM.

Borza a adăugat că în cad

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 43 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 3 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 40 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 53 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°