Există în istoria artei războiului numeroase relatări despre arme teribile care au făcut ca la un moment dat în istorie balanţa să încline de o parte sau de alta. Unele dintre poveştile despre aceste arme s-au dovedit a fi doar legende. Pentru altele, misterul s-a risipit fie în urma unor descoperiri arheologice, fie prin identificarea unor documente care vorbesc despre ele. Între armele care au existat, dar care sunt încă necunoscute, se remarcă una a cărei apariţie poate fi echivalată pentru vremea respectivă cu bomba nucleară: focul grecesc sau focul bizantin. Folosirea focului în scopuri militare este la fel de veche ca şi arta războiului. Homer, părintele istoriei, aminteşte în Iliada cum locuitorii Troiei au distrus vasele de luptă ale celor din Ahaia cu foc: „…şi cei din Troia au aruncat cu foc neobosit în spatele lor şi flacără au vărsat peste ei zdrobindu-i…”. Totuşi, dacă în privinţa acestui război există unele semne de întrebare, datele arheologice arată că amestecuri inflamatoare erau folosite încă de pe vremea cuceritorilor asirieni, în secolul IX î.Hr.; aceste amestecuri erau puse pe săgeţi. Lumea greco-romană antică era familiară cu aceste tactici şi folosea pe scară largă diverşi compuşi chimici pe bază de sulf, petrol sau bitum. Mai mult decât atât: istoricul antic Tucidide menţionează că în asediul oraşului Delium, la 424 î.Hr., au fost folosite aruncătoare de flăcări. Chiar înainte de a fi descoperit terbilul foc grecesc (bizantin), împăratul Atanasie I (491-518) a utilizat un compus chimic pe bază de sulf şi var nestins în bătălia navală dusă în anul 515 împotriva răsculaţilor lui Vitalian. Se pare că acela care l-ar fi sfătuit pe împărat să folosească amestecul cu pricina ar fi fost un filosof atenian numit Proclus. Invenţia lui Kallinikos sau opera Şcolii de chimie din Alexandria? Primele referiri scrise legate de focul lichid – cum mai era numi