Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hoţi prinşi în flagrant de două ori în aceeaşi noapte

Publicat in Monitorul de Suceava, duminică 1 iulie 2012 ·

Încercarea de a sparge o maşină şi o casă a fost una plină de ghinioane pentru doi indivizi din satul Spătăreşti, comuna Fântâna Mare, cei doi fiind prinşi în flagrant la fiecare faptă.

Toată povestea, informează poliţia, s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Tentativele de furt ale celor doi, Claudiu F., de 19 ani, şi Ciprian B., de 50 de ani, s-au petrecut în jurul orei 3:00.

Aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, cei doi au încercat să pătrundă prin forţarea portierelor într-o autoutilitară ce era parcată pe marginea drumului. Din nefericire pentru ei, proprietarul, Micanor F., din Timişoara, dormea în maşină şi i-a pus pe fugă. De altfel, proprietarul autoutilitarei a sunat imediat şi la 112 şi a anunţat tentativa de furt.

Până să ajungă poliţiştii la faţa locului, cei doi şi-au încercat norocul şi la o casă din sat. Unul a rămas de pază, iar celălalt, cel mai tânăr, a sărit gardul, însă a fost surprins de proprietarul casei, care dormea pe o canapea în curte. Nervos, la plecare, Claudiu F. a distrus cu picioarele o bancă din lemn din faţa porţii locuinţei părţii vătămate.

Claudiu F. şi Ciprian B. au fost găsiţi de poliţişti în acea dimineaţă la o stână din apropiere.

„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la furt calificat, violare de domiciliu şi distrugere”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Încercarea de a sparge o maşină şi o casă a fost una plină de ghinioane pentru doi indivizi din satul Spătăreşti, comuna Fântâna Mare, cei doi fiind prinşi în flagrant la fiecare faptă.

Toată povestea, informează poliţia, s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Tentativele de furt ale celor doi, Claudiu F., de 19 ani, şi Ciprian B., de 50 de ani, s-au petrecut în jurul orei 3:00.

Aflaţi sub influenţa băuturilor

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 53 minute
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Accident feroviar mortal. Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Ziare.com acum 14 minute
O maşină a fost lovită de un tren vineri seară, 22 noiembrie, în municipiul Lugoj, judeţul Timiş, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medici. ”În această seară, în jurul orei 20:45, am fost

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum o ora
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 55 minute
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiator al constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş a primit interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean

G4Media acum 59 minute
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, afirmă că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani. Pătraş, care este şi vicepreşedinte al Centrulu

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 3 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 5 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 2 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Ciolacu, despre Nordis: Ciucă să-şi dea dânsul demisia. Niciodată nu am călătorit pe banii altcuiva

Mediafax acum 2 ore
„Domnul Ciucă să-şi dea dânsul demisia... Eu vorbesc aici şi vorbim de bani privaţi. Nu vorbim de altceva. Vorbim de decizii pe care le-am luat eu în viaţă. Unele le-am luat bune, unele rele. Toate plăţile sunt făcute legal, ori prin ordin de plată,

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 5 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/14°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°