Aproape toţi miniştrii din “cel mai cinstit guvern pe care l-a avut România” s-au făcut deja deja de rîs sau de plîns, atît în ceea ce priveşte performanţele lor intelectuale, cît şi privitor la ţinuta lor morală. Dar Liviu Pop îi întrece pe toţi, nu numai pe fiecare, luat separat, ci şi pe toţi la un loc, luaţi la grămadă.
Ajuns interimar la Educaţie după două trageri nenorocoase, în care Ponta a nimerit nişte universitari plagiatori şi semidocţi, neînstare să-şi redacteze măcar un CV fără erori grosolane, Liviu Pop s-a remarcat, încă de la prima ieşire în public, printr-un lanţ de greşeli gramaticale, care îl plasează în categoria Vanghelie-Igaş în privinţa utilizării limbii române. Acest calificativ ar fi insuficient pentru promovarea bacalaureatului, dar se dovedeşte arhisuficient pentru promovarea la vîrf în politică. Liviu Pop a intrat în guvernul care crapă de onestitate pe poziţia de ministru delegat al Dialogului Social, semn că, în viziunea lui Ponta, acest dialog nu s-ar putea purta decît în condiţii de agramatism. Corectitudinea gramaticală (ca şi corectitudinea, în general) pare să fie considerată, de către membrii guvernului actual, parte a unui dialog antisocial…
Nefiind om de litere, profesorul de matematică Liviu Pop a dovedit, în faţa jurnaliştilor curioşi să-l testeze, că nici om de cifre nu e, nefiind în stare să rezolve o problemă de nivelul gimnaziului. La acest nivel profesional şi intelectual, Liviu Pop n-ar fi putut să aspire la mult decît la un post de suplinitor la ţară, dar, aşa cum bine spune Cristian Teodorescu, el a devenit suplintor chiar la Educaţie…
În calitatea lui de suplinitor, profesoraşul de ţară desfiinţează comitete şi comiţii de universitari şi academicieni. Caporalul decorticat (nu chiar decerebrat, cum exagerează CTP) taie şi spînzură în statul major al generalilor. Deşi se vede de la o poştă că bietul c