Arădenii care şi-au petrecut duminica la Expo Arad Internaţional au putut gusta din sandwich-ul lung de 100 metri, care a fost preparat de reprezentanții mai multor etnii.
UPDATE 21.30: Mii de porții de tocană de porc au fost împărtite celor care au așteptat ca bucătarii să termine de preparat. Această tocană a constituit și un record gastronic în domeniu, fiind certificat de Internațional Gastro Show Cooking Entertainment (IGS), împreună cu World Association of Chefs Societies (WACS). Campionatul internaţional de gătit în aer liber a fost organizat de Centrul Cultural Județean, sub coordonarea directorului Ana Maria Dragoș.
Sandwich-ul a fost preparat în cadrul Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber, etapa Cupa Aradului în Gastronomie.
Astfel, bulgarii, românii, unguri, germani, sârbi, ucrainieni şi slovaci, ajutaţi de voluntari au lucrat timp de aproape două ore, la prepararea lui. A fost nevoie de 50 de franzele de doi metri fiecare, de 400 de pachete de unt, 20 de kilograme de caşcaval, 10 kilograme de brânză topită, zeci de kilograme mezeluri şi zeci de legume.
Click pe poza pentru Galerie Foto:
În ciuda caniculei de afară atât cei care au lucrat la prepararea sandwich-ul, cât şi cei care au gustat din el au rezistat eroic. Pe lângă sandwich-ul, care s-a dat gratuit, cei care au dorit au putut să-şi cumpere mâncare, deoarece au fost amenajate zeci de tarabe, care ofereau tot felul de produse.
După ora 16.00 a început prepararea şi celei mai mari tocane arădene din porc. Tocana este pregătită de maestrul Tibi Kiss. Ea va fi împărţită în această seară la 3000 de persoane.